Nouă ani în Banat (1772-1781)

”Jocul” neașteptat, în care ne-a plasat planeta, poate ne va învăța câte ceva despre lucrurile fundamentale. Uitându-mă în jur, sunt însă sceptic. Dar cum au trecut printr-o asemenea încercare bănățenii de acum mai bine de două secole?

Ne spune Johan Kaspar Steube, un tânăr din Gotha, Saxonia, care nu s-a mulțumit cu meseria de pantofar, ci a pornit în călătoria inițiatică a vieții sale, ajungând, după mari ocoluri pe mări, oceane și prin multe orașe europene, tocmai în Banat. Să-l urmăm, pregătiți să-i sancționăm vreo neglijență sanitară, pe drumul spre Mehadia. Mai întâi, la Timișoara a fost sfătuit să nu bea apă, ci numai vin, un ,,tratament” de mirare, pe care mulți l-ar urma bucuros acum. Nu era și cazul tânărului, care prefera mintea limpede. Prin urmare, bea ,,apa amestecată cu o optime oțet din vin.”




Necazul s-a arătat în apropiere de Teregova – i s-a făcut sete, dar nu avea oțetul la îndemână. Astfel că, înainte de a apărea măcar ,,umbra” cuvintelor ecologie, vegan sau a ,,ciotului” bio, drumețul aflat în situație limită a băut ,,un pahar cu apă de izvor.”

Sănătate curată!, am putea exclama din postura de orășeni dependenți de țevile noastre metalice, de plastic și din ce-or mai fi. Nu și pentru bietul călător, cuprins de îndată de febră și dus până la Mehadia într-o căruță. Aici, omul nu-și poate reprima comparațiile: ,,La Cremona avusesem parte de cei mai buni doctori, de medicamente excelente, de mâncare bună și de îngrijire pe potrivă și, de asemenea, de o curățenie vrednică de a fi imitată. Aici, întregul corp medical era format dintr-un felcer. Acesta se ocupa în același timp și de cârciumărit.[…] Pe lângă acest felcer, mai era doar un practicant, trimis la spital să ajute, ca infirmier. Cu greu puteai hotărî care dintre ei era mai ignorant sau mai bețiv.”

După ce se înzdrăvenește, ajutat și de apele de la Băile Herculane, omul ajunge la Jupalnic, ”ultima, dar și cea mai prăpădită dintre toate garnizoanele imperiale.” Era granița cu turcii, adică un gard simplu întărit cu palisade și acoperit cu mărăcini. Acolo se afla și Carantina, instituție unde erau obligați să stea douăzeci și una de zile toți cei care veneau dinspre turci pentru a se verifica dacă nu aveau ciumă. Dacă oamenii aflați acolo s-ar fi atins chiar și numai cu vârful hainei, îi așteptau alte trei săptămâni de izolare. Procurarea alimentelor se făcea simplu, de la un cârciumar.

Acesta avea ,,o masă care glisează pe o placă din piatră, ajungând până la palisadele exterioare. Celui care dorește să comande vreo mâncare, cârciumarul îi împinge acea masă, pe care se află vase cu oțet. Banii pentru plată sunt aruncați în oțet și cârciumarului i se cere mâncarea dorită, care îi parvine clientului pe aceeași cale.” Scrisorile erau aduse cu ajutorul unui baston lung, despicat la capăt, apoi trase prin oțet și afumate cu captalan (Petasites officinalis).

Negoțul se făcea după un ritual foarte precis, orice încălcare fiind sancționată cu săptămânile de izolare. Mărfurile treceau și ele prin carantină, curățarea acestora făcându-se tot cu ajutorul oțetului, chiar dacă, uneori, acesta era luat direct din Cerna. Procedurile erau identice la toate punctele de intrare pe teritoriul Imperiului Habsburgic. Turcii nu simțeau nevoia de așa ceva…

Autor: Dorin Murariu