Începând cu 1 iulie, lugojenii au la dispoziţie un nou magazin cu o gamă variată de produse alimentare şi non-alimentare. Formatul magazinului Parabo este unul modern, iar printre produsele pe care clienţii le pot găsi aici se numără băuturi alcoolice şi non-alcoolice, lactate şi brânzeturi, conserve, produse congelate, dulciuri şi cafea, cosmetice, detergenţi şi multe altele, toate la preţuri foarte competitive.
„Punem la dispoziţia clienţilor o gamă variată de produse alimentare şi non-alimentare din branduri de marcă, în special branduri de top româneşti. Pentru băuturile de import, gen whisky- uri, gin, rom, vermuturi, există un spaţiu special amenajat, chiar la ieşirea de la casele de marcat. În general, o gamă largă de produse se vor găsi la preţ de distribuitor”, ne-au spus reprezentanţii magazinului.
Magazinul pune la dispoziţia clienţilor cinci case de marcat, unde clienţii pot opta pentru diferite modalităţi de plată, de la cash sau card, până la tichete de masă. De asemenea, magazinul dispune de o parcare spaţioasă şi personal calificat pentru acest tip de market.
Programul de funcţionare este de luni până sâmbătă, de la ora 9.00 la 21.00, iar duminica de la ora 8.00 la 15.30.