Lugojenii care își amintesc cu nostalgie de perioada anilor `70, dar și tinerii care sunt curioși să afle ce obiecte făceau parte din viața părinților sau bunicilor, sunt așteptați în perioada 10-30 august la Biblioteca Municipală Lugoj pentru a descoperi o inedită expoziție de carte tehnică, lămpi pentru televizoare, tranzistori și diode, toate specifice anilor `70.
”Prin intermediul unui lugojean care a lucrat în perioada 1970 – 1990 la reprezentanța Tehnoton din Lugoj, unde își reparau lugojenii televizoarele, am primit o donație de carte de specialitate, având ca obiect tehnica și tehnologia legată de televizoare și radio din acea perioadă. Ineditul acestei situații a fost faptul că pe lângă donația de carte, am primit și câteva piese, componente fără de care funcționarea unui televizor sau radio era imposibilă în acele timpuri, respectiv lămpile, tranzistorii sau diodele. Dacă în prezent calculatorul este cel care ne ajută să navigăm pe internet, să socializăm, să urmărim serialele preferate sau să acționăm televizorul prin comanda vocală… în anul 1970 o lampă sau un tranzistor făcea diferența între <<a fi>> sau <<a nu fi>>”, a declarat Henrieta Szabo, Directorul Bibliotecii Municipale Lugoj.
Donația este una foarte importantă și valoroasă pentru Biblioteca Municipală, întrucât întregește fondul documentar la categoria cărți tehnice. Cercetătorii și cei preocupați de istoria tehnicii vor putea găsi informațiile necesare și din această sursă.
Critica vis-a-vis de faptul că zona Făget-Lugoj-Buzias este reprezentată de …doar 2 liberali in conducerea județului demonstrează un lucru trist:ei nu reprezintă decât…O PARTE A JUDETULUI!Ceva penibil care demonstrează că în politica…CIOLANUL e mai important decât oamenii!Deci,a câștigat gașcă si nu …partidul!V-o spune un om care NU FACE POLITICA!Sa nu mai visam la minuni!!!