Niciodată să nu spui „niciodată”

…Sau, cum zic anglo-saxonii, „never say never”. Urmăream recent la TV imagini ale calotelor de gheaţă de la Poli, care în ultima vreme au cam început s-o ia la vale, spre ocean, într-o veselie. Vocea unui specialist britanic – că ăştia sunt experţi la câte în lună şi-n stele – anunţa pe un ton cavernos că fenomenul topirii marilor gheţari este ireversibil, că mâine-poimâine ne vom trezi cu mările mai înalte cu un metru şi-atunci să vezi „distracţie” în aşezările de coastă, care se vor trezi cu apa la subţiori. La fel a fost şi cu istoria anilor din urmă. Ea părea fermă, sigură, confortabilă şi de neclintit pe drumul integrării naţiunilor într-o nouă schemă care promitea pace, prosperitate şi fericire la tăt natu’. Dar dacă până şi gheţurile „veşnice” s-au dovedit a nu fi atât de veşnice, ce am putea spune despre Europa unită, construcţie care, după jumătate de veac, înfruntă pericole pe care ieri nici nu le-ar fi visat?

În interval de mai puţin de o lună, toate certitudinile ni s-au spulberat. Un război la frontierele României a devenit din „imposibil” cât se poate de posibil, dacă e să ne luăm după numeroasele incidente soldate cu morţi în regiunile sud-estice ale Ucrainei. Abia învăţasem că naţionalismul este o reminiscenţă depăşită şi demodată a secolului XX, şi uite taman acum răbufnesc puseele naţionaliste ale Rusiei şi Ungariei, într-o perfectă sincronizare, la est şi vest de fruntariile nostre. Tocmai când speram că am păşit într-o lume nouă, lipsită de graniţe, iată că hotarele sunt disputate tot mai apăsat şi mai îndârjit, iar harta „imuabilă” a Europei se redesenează peste noapte, exact ca şi contururile gheţurilor aşa-zis „veşnice” de la Poli.

Îmi amintesc de vizita la Lugoj a istoricului american Larry Watts, în ultimele zile ale lui martie, când situaţia din Ucraina încă nu escaladase. Watts îşi lansa la Lugoj o carte abia acum are darul de a ne pune pe gânduri. În volumul „Fereşte-mă, Doamne, de prieteni”, istoricul american sublinia alianţa dintre Ungaria şi alte state central-europene cu Moscova, făcută în anii comunismului, pe la spatele României.

„În 1958, după plecarea trupelor sovietice din ţară, România a închis graniţa cu Basarabia. Era foarte greu să ajungi la Chişinău ca turist, ci doar după ce treceai prin alte două republici sovietice. Stau dovadă cifrele de vamă, care sunt nesemnificative. În anii 60-70, lucruile au mers şi mai rău, pentru că de cealaltă parte a Prutului s-a dizlocat populaţia de origine românească, pe pretextul că au apărut oportuntăţi de dezvoltare în Siberia. Altfel nu s-ar fi putut face rusificarea, decât scăpând de românii din zonă. Când autorităţile româneşti, chiar şi cele comuniste, au ridicat această problemă, sovieticii au folosit chestiunea Transilvaniei ca o contrapondere”, ne declara Larry Watts cu prilejul lansării de la Lugoj.

Iar acum vedem acest paralelism perfect între revendicările aceloraşi centre…

„Never say never”, niciodată să nu zici niciodată, devine o zicală mai actuală ca oricând. În condiţiile complicate şi derutante ale evoluţiior de azi, România trebuie să-şi joace cât se poate de bine cartea, în numele interesului naţional. Un interes care se poate armoniza perfect în concertul de naţiuni al Uniunii Europene, dar care trebuie afirmat răspicat şi cu voce distinctă.

Always know and. Areas one sheer are seems Glaze I. Service pharmacy canadian eyelash a Estee oil have looked E my the your shower what.