Primele rezultate ale Evaluării Naționale au fost publicate marți, 29 iunie. Rezultatele obținute nu sunt pe măsura așteptărilor, având în vedere că niciunul dintre cei 247 de elevi lugojeni înscriși în vederea susținerii examenelor nu a obținut media 10. Un număr de 24 de elevi au media peste 9, iar 19 au obținut medii sub 5.
Cea mai mare medie a fost înregistrată la Școala Gimnazială ”Anișoara Odeanu”, unde un/o elev/ă a fost aproape de nota maximă și a obținut 9.90. La această unitate de învățământ, din cei 45 de elevi înscriși la examen doi au media peste 9, iar 10 au medii sub 5. Nu au fost absenți.
La Școala Gimnazială ”Eftimie Murgu” cea mai mare medie înregistrată este 9.82, iar cea mai mică este 4.70. Dintre cei 23 de candidați înscriși la Evaluarea Națională trei au medii peste 9, iar doi nu au reușit să treacă de 5. Nu au fost absenți.
Dintre elevii Școlii Gimnaziale ”Harul” care au susținut Evaluarea Națională cea mai mare medie este 9.75, iar cea mai mică este 5.00. Doi candidați din totalul de 13 au medii peste 9 și niciun elev nu are media sub 5. Nu au fost absenți.
O situație inedită s-a înregistrat la Liceul Teoretic ”Coriolan Brediceanu”, unde cea mai mare medie, respectiv 9.60, a fost obținută de trei dintre candidați. Cea mai mică medie este 4.92. Dintre cei 58 de elevi înscriși la examene 11 au obținut medii peste 9, iar un candidat are sub media 5. Nu s-au înregistrat absenți.
La Școala Gimnazială Nr. 4 cea mai mare medie este 9.57, iar cea mai mică este 4.30. Din totalul celor 26 de candidați care au susținut Evaluarea Națională patru elevi au media peste 9, iar un elev are media sub 5. Nu au fost absenți.
La Școala Gimnazială de Muzică ”Filaret Barbu” cea mai mare medie este 9.50, iar cea mai mică este 4.27. Dintre cei 16 candidați înscriși la examene, un elev are media peste 9 și tot un elev a obținut o medie sub 5. Nu s-au înregistrat absenți.
Dintre cei 26 de candidați care provin de la Liceul Teoretic ”Iulia Hasdeu”, cea mai mare medie obținută este 9.20, iar cea mai mică este 4.52. Un singur elev a obținut o medie peste 9 și doi elevi au media sub 5. Nu au fost absenți.
Niciunul dintre candidații Școlii Gimnaziale Nr. 2 nu a reușit să obțină o medie peste 9. Cea mai mare medie înregistrată la această unitate de învățământ este 8.77, iar cea mai mică este 4.80. Doi dintre cei 34 de elevi înscriși să susțină Evaluarea Națională au obținut medii sub 5. Nu s-au înregistrat absenți.
Dintre cei 6 elevi ai Școlii Gimnaziale Nr. 12 Măguri înscriși să susțină examenele au absentat 4. Cea mai mare medie obținută de elevii acestei școli este 7.21, iar cea mai mică este 5.86.
Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie, în intervalul orar 16.00 – 19.00, şi 30 iunie, în intervalul orar 8.00 – 12.00. Rezultatele finale ale Evaluării Naționale vor fi anunţate în data de 4 iulie.