În zilele de 25-26 ianuarie, în Sala ”Ioan Soter” din Capitală s-au desfășurat Campionatele Naționale de Atletism în Sală, etapa a doua, seniori, U23, U20, U18 și U16. Natalia Dragoș a concurat la categoria junioare II, U18, obținând două rezultate notabile, ambele cu record personal.
Este vorba de locul doi la proba de 60 m plat, cu un record personal de 7,85 s și locul doi la 60 m garduri, cu un record personal de 8,74 secunde.
Legitimată la Clubul Sportiv Școlar Lugoj, Natalia Dragoș este elevă la Liceul ”Valeriu Braniște” și va împlini 16 ani în luna aprilie.
”Într-un clasament neoficial, la proba de 60 de metri plat, este pe locul II ca performanță și la categoria U20, juniori I. Rezultatele ne dau speranțe pentru faza finală care va avea loc tot la București, în zilele de 14-15 februarie. Natalia, care a fost singura reprezentantă a Lugojului la această competiție, a avut de înfruntat o competiție foarte puternică la nivelul ei de vârstă, cu cluburi din toată țara. Finala se anunță foarte grea și va conta foarte mult pregătirea ei din această perioadă”, ne-a declarat antrenorul ei, profesorul Vasile Canea, care a adăugat că ”noi ne antrenăm afară și concurăm în sală, ceea ce este evident un dezavantaj”.
Calendarul competițional va cuprinde, după finalele de atletism la juniori I și II de la București și cele de juniori III, care vor avea loc la Bacău, Campionatul Național de Copii U14 – U13, cu etapă de zonă și finală la București; Campionatul Național de Marș, individual și pe echipe (pe timpul iernii), la București, unde Lugojul va avea două reprezentante; Campionatul Național de aruncări lungi pe timpul iernii (suliță, disc și ciocan), Campionatul Național de probe combinate (pentatlon U16 – U18).
Pe lângă competițiile pe proiecte supuse aprobării Consiliului local municipal, sunt și cele organizate în parteneriat cu școlile din oraș: ”Micul Atlet” și ”Grand Prix Lugoj” (Clubul Sportiv Școlar) și ”Speranțe olimpice” (CSM Lugoj).
După luna mai, calendarul competițional va cuprinde trei concursuri importante: Cupa CSM Lugoj, Crosul Toamnei și Crosul ”Dealul Viilor”.