Cimitirele din Lugoj sunt sufocate în fiecare an de gunoaiele aruncate de cei care îngrijesc mormintele rudelor, plecate în lumea veșnică.
În ultimele zile, odată cu “abundența” de creștini care și-au comemorat morții, au crescut considerabil și mormanele de resturi vegetale, candele sau coroane, iar pe alocuri containerele suprapline sunt înconjurate de alți munți de gunoi aruncat la întâmplare.
Cimitirul Ortodox de pe strada Făgetului, fiind cel mai mare, este și cel mai plin, iar în apropiere de zona unde zac eroii din Primul Război Mondial, tronează pe alee, stive întregi cu de toate. Pentru unii vizitatori ocazionali, stabiliți în alte colțuri de lume și reveniți pentru a aprinde o candelă la mormintele familiei sunt imagini pe care cu greu le pot înțelege.
“Noi suntem stabiliți de peste 20 de ani în Germania, însă venim regulat la rude, aici, pentru că sufletul nostru a rămas tot în orașul unde ne-am născut și unde avem îngropați părinții și bunicii. Acum, am trecut să le aprindem o lumânare la cruce. Ce să zic de gunoiul acesta de pe alee! Oamenii ar trebui să aibă și ei bun simț și să nu arunce la întâmplare, dar așa e omul. Nu trebuie să dăm în permanență vina pe administrator sau pe firma de ridicat gunoiul, cu toate că ar trebui să suplimenteze containerele în această perioadă. Oricum, față de alți ani este un pic mai puțin gunoi, cel puțin astăzi (n.r. luni, 16 aprilie) dar dacă nu se ridică, cu siguranță că grămezile vor crește”, ne-a spus Inga W. de 68 de ani, din Stuttgart.
Aceeași imagine inestetică și tristă, atrage privirea și spre mormintele eroilor, năpădite de vegetație, iar pe alocuri, crucile sunt efectiv îngropate în iarbă.
În cel mai fericit caz, locul de veci al acestor oameni care au plătit prețul suprem, are parte ocazional de câte o igienizare, doar de Ziua Eroilor.
În partea opusă a orașului, cel mai nou cimitir, cel de pe strada Hezerișului, aflat în extensie rapidă, are “rezervată” partea lui de gunoaie, care se întind spre gardul unității militare, iar în cel catolic, dinspre spitalul municipal, lucrurile stau puțin mai bine.
De departe, cel mai întreținut este Cimitirul Evreiesc, care este și cel mai mic dintre toate.
Primu lucru, intrebati pe Doamna Inga W. cit plateste in Germania pentru locul in Cimitir doi: cit a contribuit in Lugoj pentru intretinerea Cimitirului( locuri depozitare Gunoi refolosibil etc.dupa acea sasi spuna parerea.Pentru o donatie de 100,00 € se putea indeparta ce se vede pe poze asa ca nu numai pareri ci si fapte