Mitropolitul Banatului, Înaltpresfinţitul Ioan, va fi prezent, astăzi, vineri, 7 august, la Făget, cu ocazia manifestărilor de ridicare a crucii pe cupola principală a bisericii din centrul Făgetului, ce poartă hramul “Înălţarea Domnului”.
La evenimentul ce va avea loc începând cu ora 9.30, vor fi prezenţi zeci de preoţi şi înalte feţe bisericeşti din Protopopiatele Făget şi Lugoj.
Construcţia bisericii a început în urmă cu 12 ani, piatra de temelie fiind pusă încă din 2001.
Până în prezent s-au investit 2,5 milioane de lei, banii provenind de la locuitorii din Făget, primăria din oraş şi Secretariatul de Stat pentru Culte, iar pentru terminarea lucrărilor de construcţie mai e nevoie de încă 1,2 milioane de lei.
Clădirea va avea în final trei cupole, una fiind deja terminată, iar încă două urmează să fie ridicate la intrarea în biserică, pentru clopote. Până la iarnă, construcţia va fi acoperită în proporţie de 50%.
Leontin Tîrziu