Mircea Badea şi ”talentele” la români

Îţi place, nu-ţi place asta-i omul. Nu se re­comandă ca jurnalist. Este un vorbitor sagace şi un redutabil polemist (în scris şi oral).

A avut şi menţine prietenii trainice (Teo Trandafir) dar le-a năruit subit pe altele la fel de solide (Oreste), din raţiuni stupide de orgoliu.

Noroc că tinereţea îl ajută în eventualele reconcilieri, fie şi târzii.

A obosit să mai citească ziare. La noi se mai citesc în general tabloide, pre­sa quality e dispărută. Ici colo un interviu reu­şit, cu toată dragostea, vorba dom­nu­lui Chirieac, nu înseamnă ziaristică de î­nal­tă clasă.

Ce ne arăta Radu Banciu într-o vreme, că încă mai apare în Oc­ci­dent, înseamnă gazetărie ”pe bune”, cu tex­te dense, inteligente, percutante, an­to­lo­gabile, de excepţională măiestrie pro­fe­sio­nală, de la cultură la politică externă.

Re­venim însă la Mircea Badea, care ne re­confirmă punctul de vedere şi căruia ne raliem din toată inima pentru cele spuse, ferm şi convingător la ”Antena 3” (a­pro­po, emisiunea sa nu mai are 48 de mi­nu­te, ci eventual cel mult 35, nu ştim ce l-a a­pucat pe Gâdea când redimensionează e­mi­siunile din ”parohia” sa).

Vorbea des­pre talent show-uri şi se referea la cele muzicale pentru copii (din categoria celor promovate de ”Prima Tv” sau chiar ”An­te­na 1”, unde la ”Next Star” pre­cum­pă­neau vocile ”Junior Talent”).

Ei bine, nişte prichindei, băieţei şi fetiţe, îmbrăcaţi mai bine ori strident de kitsch, ”executau” la comandă coveruri punându-şi gâtlejul la grea încercare, spre emoţia lăcrimoasă a unor părinţi şi bunici extaziaţi prin gradene.

Badea se referea de pildă la ce putea să înţeleagă puştiul de 10 ani din ”My way” (hitul lui Sinatra), o piesă de om matur ce îşi priveşte retrospectiv via­ţa, considerând că a făcut în felul său ceea ce-i place şi îl reprezenta.

Este un mi­zilic faţă de piesele unor Janis Joplin, Amy Winehouse ori chiar Whitney Hous­ton (de data asta, pentru fetiţe).

Până şi Adele, Sheryl Crow ori Celine Dion depăşesc nivelul de maturitate al unor preadolescenţi dăruiţi, dresaţi să cânte nişte sunete, să imite nişte melis­me/fio­rituri, să facă gesturi largi şi patetice, pentru a impresiona jurii eclestice: Maria Câr­neci, Lora, Pepe, Vasile Muraru sau Co­nect-R.

Un alt aspect al problemei ex­tinse la concursurile pentru seniori este fi­nalitatea reală utilă, semnificativă, a a­cestor competiţii, prea multe, prea dese şi de la un punct plictisitoare, cu rating bun, în lipsă de altceva mai creativ.

Să luam de pildă ”Românii au talent” (Pro Tv). Ce se mai ştie despre laureaţi? Des­pre rapper-ul Adrian Ţuţu nimic. Des­pre iluzionistul Cristian Gog, participări la unele emisiuni (gen ”Cireaşa de pe tort”) şi eventual, prestaţii prin cazinouri ob­scure. Unde se produce domnul sim­pa­tic şi ai săi căţei drăgălaşi? Ne îndoim că la circul ”Globus”.

Corala ”Brio sonores” are nevoie de repertoriu divers şi de o im­pre­sariere ex­ce­lentă. Cât despre ”ma­gi­cie­nii” cubului Rubik, ei sunt fantastici, a­nul viitor îşi pot bate propriul record cu o secundă şi jumătate. Dar la ce bun vir­tuozităţi ste­rile de acest gen? Să revenin la voci. Cei care au factorul X la ei pres­tează ca du­bla­je pentru Goia la ”Eu­ro­vi­sion” (Andrei Leonte), concurează, cântă, de­senează şi pierd preselecţii naţionale la acelaşi con­curs (Tudor Turcu) sau reconfirmă ceea ce se ştia despre ei (de pildă Florian Ristei era semiconsacrat de când cu ”Amicii”, ”Marfar” etc). Dincolo, la ”Vocea Ro­mâ­niei”, Ştefan Stan se o­pin­teş­te serios pentru o notorietate sporită, Julie Ma­ya­ya mai cântă în duet cu Bren­ciu etc.

Nu vorbim despre ”Te cunosc de un­deva”, deoarece ni se pare nu doar bi­zar ci şi neprofesionist conceptul de i­mi­ta­ţii de vedete, indiferent de cota de ra­ting şi de noi sezoane anunţate ”pe ţea­vă” la toamnă.

Unii protagonişti au fost de-a dreptul groteşti, publicul se amuză tâmp, iar producătorii numără fericiţi câş­tigurile. Nu ne putem bate joc de me­serie, măcar Ozana Barabancea ar trebui să ştie asta. Aradits se joacă periculos cu histrionis­mul. Jurata Andreea Bălan îşi exersează vocal obsesiile cu numerele dansante, iar Temişan punctează bas ba­ritonând ironic pentru audienţe.

Nu ești la tv, nu exisţi. Nu contează ce spui, trebuie să fii prezentă live şi să co­mentezi oricând despre orice.

Poate că după schimbul de replici cu Bah­mu­ţean­ca, d-na dr. Monica Pop s-a lecuit de plă­ce­rea de a intra în conflicte in­ter­per­so­na­le, deorece un profesionist al actului me­di­cal de talia domniei sale are expertiză în cu totul alt domeniu decât în monden.

Plus că se amplifică şi se irită uşor, ira­s­ci­bilitatea facându-i rău imaginii publice.

Mă­car d-na Tatoiu este pensionară, nu prea mai are nimic de pierdut.

E amuzant că la emisiunile politice vine pregătită, ci­tind ori răsfoind în ajun literatură de spe­cialitate. Din păcate, se inflamează rapid, se precipită, pierde şirul şi ne pierde şi pe noi telespectatorii. D-na Mitoşeru, che­ma­tă pentru cazuri sociale şi mondene soft este mai tot timpul actegorică şi tran­şantă.

Discursul său este de tipul: asta e bine, asta nu e bine. D-na Paula Iacob construieşte savant pledoarii şi încearcă un echilibru de faţadă.

Careul de dame alcătuieşte în micro nucleul comentatorilor ultraprice­puţi la toate.