Într-o conferinţă de presă organizată luni la Constanţa, Rovana Plumb, ministrul Mediului, a declarat că se poate elibera avizul de mediu pentru începerea exploarării gazelor de şist în întreaga ţară. Singura condiţie e să nu se folosească metoda de fracturare hidraulică.
„Orice investiţie trebuie să respecte toate normele şi regulamentele în ceea ce priveşte protecţia mediului. Atât timp cât în ceea ce priveşte explorarea gazelor de şist în România nu se utilizează metoda de fracturare hidraulică, din punctul de vedere al protecţiei mediului nu există niciun risc.
Aşa că, atât pentru zona Dobrogea, cât şi pentru celelalte zone unde s-au solicitat de către companiile străine licenţe în ceea ce priveşte prospectarea şi explorarea, din punctul de vedere al mediului se poate elibera acel aviz de mediu, neexistând niciun risc”, a declarat Rovana Plumb luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa.
Staţiunea Buziaş se află pe lista locaţiilor unde în următorii ani vor fi extrase gaze de şist. Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a încheiat un acord de concesiune şi exploatare în perimetrul EX-11 Buziaş, pe o suprafaţă de aproximativ 100 de hectare. Autorităţilor locale şi-au arătat dezacordul în mai multe rânduri şi chiar au trimis Guvernului un memoriu prin care cereau revocarea hotărârii.
„Am înaintat Guvernului României, un memoriu prin care ne exprimăm dezacordul cu privire la exploatare în Buziaş şi solicităm totodată revocarea sau, după caz, încetarea prin orice modalitate legală a producerii efectelor H.G. nr. 1188/04.12.2012. Acestă decizie nu aduce nimic bun pentru cetăţenii localităţii noastre. Nu locuri de muncă, nu venituri suplimentare, nimic bun! Dimpotrivă, efectele sunt dintre cele mai proaste şi ne afectează direct”, a declarat Alger Viorel Ilaş, primarul Buziaşului.
La sediul Primăriei Buziaş, zeci de localnici au semnat o petiţie împotriva exploatării, iar în data de 4 aprilie aproape 500 de persoane au ieşit în stradă şi au mărşăluit purtând pancarte împotriva exploarării gazelor de şist.
Într-o conferinţă de presă organizată luni la Constanţa, Rovana Plumb, ministrul Mediului, a declarat că se poate elibera avizul de mediu pentru începerea exploarării gazelor de şist în întreaga ţară.