Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a infirmat duminică, la Caransebeş, zvonurile potrivit cărora rezultatele elevilor la evaluarea naţională, introdusă în premieră, din acest an şcolar, la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor conta la admiterea în clasa a IX-a. El a precizat că va fi vorba doar despre o evaluare unitară la nivel naţional, pentru a testa cunoştinţele elevilor şi pentru a-i obişnui cu condiţiile de examen, fără, însă, ca notele să fie trecute în catalog.
„Evaluările naţionale la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a au rolul de a evalua, pe de o parte nivelul de pregătire al elevilor după câţiva ani de şcoală, iar, pe de altă parte, de a pregăti elevii cu atmosfera de examen. Nu sunt examene naţionale, ci evaluări, iar notele nu vor fi trecute în catalog. Metodele clasice de evaluare nu ne permit o analiză a pregătirii elevilor la nivel naţional. Modalitatea de evaluare la clasă diferă de la un profesor la altul, ori aceste evaluări naţionale transversale au acelaşi sistem de redactare a subiectelor, aceleaşi sistem de măsurare a performanţei elevilor. Evaluările, însă, nu vor avea niciun impact, ci doar pregătesc admiterea pentru clasa a IX-a şi copiii nu vor fi ierarhizaţi niciodată în funcţie de aceste rezultate”, a declarat Remus Pricopie, potrivit Agerpres.
Din păcate, a spus el, la examenul de bacalaureat nu s-au înregistrat rezultate spectaculoase, chiar dacă în ultimul an curba a fost una ascendentă. De exemplu, anul trecut, procentul de promovabilitate la bacalaureat, pentru promoţia 2013, a fost de 64%, iar după sesiunea de toamnă s-a ajuns la 70%.
În luna mai încep evaluările elevilor de clasa a II-a, a IV-a şi a VI-a. Acestea se desfăşoară în două sesiuni, prima parte în 6-15 mai, iar a doua parte în perioada 20-29 mai. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, anunţa în vara lui 2013 că vrea ca, din 2014, simulările pentru examenul de Bacalaureat să înceapă chiar din clasa a XI-a, în luna mai, pentru a creşte nivelul de pregătire a elevilor care vor da Bac-ul în 2015.