Multiplul campion național de motocros Mihai Stoichescu (36 de ani), lansat și format la clubul lugojean Moto Extrem, condus de Liviu Jigmnod, a revenit pe pista de concurs, după o pauză de circa patru ani.
Pasiunea pentru motoarele turate pe două roți, l-a readus pe Stoichescu în prim-planul duelurilor motorizate, pe piste neasfaltate.
Grație talentului nativ pentru manevrarea motoarelor, pilotul lugojean a reușit să urce pe podiumul cursei de tradiție, care se organizează o singură dată pe an pe circuitul din localitatea Pamel (în apropiere de Bruxelles), în Belgia, anul acesta desfășurându-se în perioada 16-17 septembrie.
“Nu mă așteptam nici eu să obțin locul doi în seria în care am participat, unde au luat startul 60 de piloți și au ajuns la linia de sosire 55. Am concurat la clasa MX1. Nivelul tehnic și de pregătire al piloților a fost superior curselor de la noi. Motoarele sunt mai preparate și mai puternice, piloții sunt mai bine pregătiți și experimentați. Rezultatul obținut mi-a dat încredere că încă mai pot face față și voi încerca să revin la anul pe acest circuit”, a declarat Mihai Stoichescu, care a condus un KTM de 450 cc.
Cursele de antrenament s-au desfășurat pe o pistă de nisip, iar cursa oficială a avut loc pe un traseu natural, de pământ.