Miel fiert în bere

De pe gardul vecinului mi-a sărit în curte un motănel. Sperios şi bălţat, s-a ascuns întâi printre frunzele de sfeclă tolănit la soare, apoi a venit până supt prunii cei mari unde mă ascund eu la umbră să citesc şi să mă bucur de lumina filtrată a după amiezii.

Ştiţi cum stau pisicile în poza aceea de statuetă egipteană, cu coadă făcută colac în jurul picioarelor. Motănelul s-a aşezat indiferent la mârâitul căţeluşei Biba şi m-a privit în ochi.

Parcă spunea: “ce faci băi pungaşule, nici nu mă bagi în seamă?” Aşa că am strigat-o pe numele universal, adică pis-pis şi mi-a sărit în braţe elastică şi fulgerător de aeriană. Nu am apucat să o mângăi că a fugit din nou în poziţa aceea egipţiancă şi iară mi-a reproşat din priviri: Ţine-ţi căţeaua să nu se dea la mine, că o gherăi de nu se vede ! Şi iarăşi mi-a sărit în braţe. Biba doar a scheunat şi a fugit în casă să o cheme pe Nemţoaica. M-a pârât la ea că am musafiri din neamul pisicesc şi nemţoaica a venit să ne vadă musafirul.

Acum pisoaica (e mâţă prunculiţă) e în bucătărie, bea lapte din farfuria cu chenar a motanului Mutulică şi se pare că familia noastră a crescut.

Mi-e oarecum indiferent, o mâţă în plus nu strică la casa omului, dar nici nu prisoseşte.

Aşa că închid ochii şi visez de supt pruni că sunt şi eu un motan cu musteţi şi mă plimb pe garduri şi prin cele poduri păienjenite. Numai lapte din farfurioară nu vreau, mă gândesc de ce oare mâţele nu beau şi ele bere, ca tot omul ?

Şi că veni vorba, am gătit aseară miel cu sos de bere, vă învăţ şi pe voi cum.

Am avut carnea de pe pulpa unui mieluţ, uitată în congelatorul pe care nemţoaica l-a dezgropat de gheaţă ca să facă loc pentru ceva pungi cu mazăre şi leuştean frunze.

Mielul acela gata tranşat în porţii de două sute de grame, cine ştie ce am vrut eu să fac cu el?

Am înghiţit în sec şi am rumenit bucăţile de carne în ulei bine încins, apoi le-am scos să se odihnească pe o farfurioară.

Şi în sucul rămas în tigaie am am presărat boabe de muştar, felii de păstârnac şi am turnat un sfert de litru de bere. Am potrivit gustul din sare şi piper, am mai adăugat două cuişoare şi o foaie de dafin şi am lăsat să scadă sosul pe jumătate. Apoi am pus carnea friptă la loc în cratiţă, am mai stropit-o cu bere, am mai adăugat o crenguţă de rozmarin şi când am socotit că e carnea moale pentru gingiile mele de moş, am pus o scafă întreagă de salată verde tăiată fâşii. Şi s-a morcelit salata şi sosul a dat să sfârâie, aşa că am tras cratiţa de pe foc, am pus capac deasupra şi am pregătit o farfurie de prezentare, plină ochi cu cartofi noi fierţi în apă cu chimion. Carnea cu sosul amar-picant a venit deasupra şi am chemat-o pe Nemţoaică să ne înfruptăm.Dar ea mi-a comentat că astăzi mănâncă numai verzituri din grădină făcute salată şi lângă ele pită prăjită şi apă cu lămâie. Cică nu o mai cuprind fustele.

Eu ştiu asta de mult, dar îmi place de ea aşa, durdă şi cu pliuri, femeie în toată puterea cuvântului, în stare să ia singură pe sus fotoliile din sufragerie şi masa, când schimbă covoarele şi nu mai mă tulbură pe mine cu corvezi nedemne de un bărbat.

Vă las acum că iar a venit miţoaica bălţată să mi se culcuşească în poală şi mă gândesc cum să-i dau nume, findcă sigur nu a venit doar în vizită, ci ca să rămână.

A auzit ea că sunt bucătar şi că la mine în casă e trai pe vătrai !