Elevii claselor pregătitoare A și B aparținând Școlii Gimnaziale “Eftimie Murgu” împreună cu colegii lor de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Al. Roșca” au participat, la o acțiune de donare de alimente, dulciuri și haine.
Inițiativa s-a înscris în cadrul proiectului didactic “Învățăm să dăruim”, care s-a derulat în strânsă colaborare cu un alt proiect caritabil, intitulat Bucătăria lui Paul.
Produsele și articolele vestimentare au fost dăruite Centrului de Zi “Sf. Nicolae”, din Lugoj, care sprijină circa 30 de copii din familii vulnerabile, în scopul prevenirii abandonului școlar.
La alcătuirea pachetelor au colaborat părinți, bunici și cadrele didactice din cele două instituții de învățământ implicate în proiect.
Coordonarea acțiunii a fost asigurată de profesoarelor Mirela Duma, Camelia Iorgovan, Alina Benea, Mirela Mereuță, Camelia Dulca.