Candidaţii PNL la europarlamentare Ramona Mănescu şi Cristian Buşoi au fost prezenţi astăzi la Lugoj pentru a transmite un ultim mesaj de campanie populaţiei. Alături de aceştia au mai fost prezenţi preşedintele PNL Lugoj, Ioan Ambruş, primarul Caransebeşului, Marcel Vela, senatorul Ben Oni Ardelean şi Sorin Supuran, vicepreședinte BPT PNL Timiş.
„Avem proiecte de infrastructură pe care le vom urmări din Parlamentul European în aşa fel încât să ne asigurăm că ele vor fi implementate. În această regiune au fost introduse în masterplanul de transport două obiective foarte importante – intermodalul de la Aeroport şi o platformă logistică la Remetea Mare care se va realiza cu fonduri europene. Sperăm că ele vor fi implementate din fondurile 2014-2020”, a precizat Ramona Mănescu.
„Obiectivul specific al nostru pentru judeţul Timiş este Timişoara, Capitală Culturală Europeană în 2021. Sigur nu este o decizie a Parlamentului European, însă instituţiile europene influenţează evident decizia care se va lua”, a notat şi candidatul Cristian Buşoi.
Mesajul cel mai direct a venit din partea primarului Vela din Caransebeş care a amintit că Lugojul stă între două municipii care au primari liberali. „Lugojul fiind între două municipii cu primari liberali, ar fi cazul să vă treziţi şi în Lugoj!”
PNL speră într-o prezenţă la vot între 35-40% în municipiul Lugoj.
Atunci când vor avea un candidat serios, vor putea să spere la câștigarea alegerilor locale.