Sub genericul ”Memorie și cultură lugojeană – Familia Bredicenilor”, Biblioteca Municipală Lugoj organizează astăzi, sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 19, un tur virtual live al Casei Bredicenilor din Lugoj. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Ministerul Culturii.
”Vom intra în Lugojul din secolul XIX, Lugojul epocii Bredicenilor, prin imagini de epocă, tablouri cu amănunte din viata de zi cu zi a orașului, clădiri monumentale, sâmbătă, 14 noiembrie, începând cu ora 19 live de la Casa Bredicenilor. Vizităm încăperea unde se pot obține informații despre familia Brediceanu și pot fi văzute obiecte personale ce au aparținut familiei, diferite piese de mobilier – biroul lui Coriolan Brediceanu, pianul lui Tiberiu Brediceanu, cărți, partituri. Vom prezenta în premieră absolută câteva tablouri din colecția personală a lui Caius Brediceanu, om politic, diplomat, notarul Marii Uniri de la 1918. Tablourile sunt picturi în ulei, reprezentând peisaje din locurile pe unde a trecut Caius Brediceanu. Așa cum am aflat din relatările urmașilor lui Caius Brediceanu care ne-au donat aceste tablouri, lugojeanul Caius Brediceanu a comandat unor pictori să traspuna pe pânză imaginile din natură care l-au încântat”, a declarat pentru ”Redeșteptarea” Henrieta Szabo, directoarea Bibliotecii Municipale Lugoj.
Coriolan Brediceanu, Caius Brediceanu, Tiberiu Brediceanu, Mihai Brediceanu, Cornelia Brediceanu, Lucian Blaga, sunt cei care au trăit în casa din Lugoj de pe strada Victor Vlad Delamarina nr.4, marcând prin prezența și faptele lor comunitatea locală, spațiul bănățean și nu numai.