Concursul ”Shuttle Time – Badmintonul în școli” s-a desfăşurat sâmbătă, 26 aprilie, la Liceul Teoretic ”David Voniga” din Giroc. 10 elevi de la Şcoala Gimnazială “Anişoara Odeanu” din Lugoj, antrenaţi de prof. Corina Căprariu, au participat la categoriile U9, U11,U13 la simplu băieţi şi simplu fete, obţinând 5 medalii şi 4 menţiuni.
La categoria U9, Marta Unguru s-a clasat pe locul II şi Andrei Croitoru a obţinut locul III. La categoria U11, Alexandru Pascu şi Teodora Feil s-au clasat pe locul I, iar menţiune au obţinut Paul Pârvu şi Alexandru Vîţă. La categoria U13, locul II a fost ocupat de Larisa Ianculescu, iar Costina Cotescu şi Alexandra Ioja au luat menţiune.
Competiţia a fost organizată de Federația Română de Badminton și Inspectoratul Școlar. Proiectul urmăreşte implementarea demersului ca elevi talentați la badminton să ajungă legitimați și să activeze în sistemul competițional al forului de profil.