Boxul lugojean și-a adăugat în palmares o nouă medalie. Rezultatul a fost obținut în cadrul finalei Campionatului Național, care a avut loc în perioada 24-27 noiembrie la Târgu-Mureș.
Clubul Sportiv Municipal Lugoj a fost reprezentat de multiplul medaliat Denis Berciu (23 ani), care a urcat în ring la categoria 80 de kg.
Sportivul lugojean (a început boxul la 10 ani) s-a impus în primul meci, după ce adversarul său, din Suceava, a abandonat în prima repriză.
A urmat partida pentru medalie, în care a întâlnit un boxer din Republica Moldova, legitimat la Dinamo București. Disputa în ring a fost strânsă, dar la final comisia formată din cinci arbitrii judecători a decis victoria în favoarea reprezentantului clubului din capitală.
“Berciu a fost într-o formă foarte bună și a boxat bine în ambele meciuri. În partida secundă, pentru medalie, a boxat cu sportivul care a ieșit ulterior campion și a avut o prestanță notabilă, cu nimic mai prejos ca cea a adversarului. Practic, a fost egalitate ca număr de puncte, dar diferența în favoarea boxerului de la Dinamo a fost interpretarea și alegerea arbitrilor. Poate a contat și că adversarul nostru a participat la calificările pentru olimpiadă”, a declarat Ștefan Gomoescu, antrenorul secției de box a CSM Lugoj.
În acest an boxerii lugojeni au mai obținut alte două medalii de argint la Cupa României prin Denis Berciu și Zoltan Gruia.
Pentru anul următor Federația Română de Box intenționează să aprobe organizarea la Lugoj, cu sprijinul autorităților locale a semifinalei de juniori (15-16 ani) și chiar a unui turneu internațional.