Iubitorii sportului din Lugoj vor fi foarte solicitaţi sâmbătă, 31 martie, când echipa de volei a CSM Lugoj va întâlni pe tren propriu formaţia Medicina Târgu-Mureş, iar echipa fotbal va primi vizita grupării CFR Timişoara.
Iubitorii sportului din Lugoj vor fi foarte solicitaţi sâmbătă, 31 martie, când echipa de volei a CSM Lugoj va întâlni pe tren propriu formaţia Medicina Târgu-Mureş, iar echipa fotbal va primi vizita grupării CFR Timişoara.
Voleibalistele de la CSM sunt pregătite de cea de-a doua partidă în compania formaţiei Medicina Târgu-Mureş, într-un meci care contează petru turul al doilea al play-off-ului Diviziei A1. În primul meci jucătoarele lugojene au fost învinse cu 3-0 în deplasare, iar în cazul unei victorii în jocul de pe teren propriu se va mai disputa o întâlnire la Târgu-Mureş. Deşi echipa oaspete porneşte ca favorită, sportivele lui Paul Bogdan cred în şansa lor de a obţine un rezultat pozitiv pe teren propriu. Meciul se va disputa de la orele 18, la Sala Sporturilor „I.K. Ghermănescu”.
Tot sâmbătă, însă de dimineaţa, începând cu orele 11, Stadionul Municipal Lugoj va găzdui derby-ul dintre CSM şi CFR Timişoara. CSM Lugoj ocupă primul loc în clasamentul Diviziei D Timiş, la cinci puncte în faţa CFR-ului, care se află pe poziţia a III-a. Pentru a mai spera la fotoliul de lider, timişoreniitrebuie să învingă la Lugoj, în timp ce pe CSM trei puncte câştigate sâmbătă ar distanţa-o la opt faţă de ocupanta locului al III-lea. În aceste condiţii, singura adversară reală la ocuparea locului I ar rămâne FC Chişoda, echipa poziţionată în acest moment pe locul al II-lea.