Vineri, 30 mai, de la ora 18, Vulturii Lugoj au jucat în deplasare la Pandurii II Târgu Jiu, penultimul meci din returul acestui play-off. Deși au practicat un joc bun și și-au creat multe ocazii de gol, Vulturii au fost învinși cu scorul de 4-1, un scor mult prea drastic pentru realitatea din teren. După un început de joc ezitant, echipa antrenată de Ilie Rotariu s-a văzut condusă cu 1-0 la pauză, scorul devenind 3-0 în repriza secundă. Spre finalul meciului lugojenii au reușit să marcheze golul de onoare prin Miculescu, iar în minutele de prelungire gazdele au închis tabela cu scorul de 4-1.
„Pandurii au jucat mai bine decât noi, dar scorul final este mult prea mare pentru că am avut și noi multe ocazii de gol care din păcate nu s-au concretizat. Sunt decepționat puțin de scor dar nu de jocul echipei. Ultima etapă o vom juca pe teren propriu cu Giarmata și sper să câștigăm pentru a termina pe locul cinci „, a declarat Ilie Rotariu, antrenorul echipei Vulturii Lugoj.
Vulturii Lugoj vor aborda cu ambiție ultimul meci din returul play-off-ului, meci ce se va disputa în fața propriilor suporteri, vineri, 6 iunie de la ora 18 cu Millenium Giarmata, pentru a termina acest Campionat pe locul cinci în clasamentul ligii.