Municipalitatea lugojeană încearcă, prin diverse măsuri, să determine locuitorii orașului să conștientizeze că este necesar să păstreze curățenia.
Lucrătorii din cadrul Serviciului de Administrare a Patrimoniului, din cadrul Primăriei Lugoj, au rezolvat problema gunoiului din cartierul Micro IV, care era depozitat periodic lângă fosta centrală.
Aaceștia au blocat accesul între bătrâna clădire și strada Astalaș, ridicând un gard din bolțari, astfel încât să nu se mai poată intra cu vehicule în perimetrul respectiv. Și în partea dinspre Cabinetul de Medicină Veterinară a fost stopat accesul vehiculelor prin montarea câtorva piloni de metal. Cert e că ”minunea” durează pentru că în acel loc încă este o curățenie ireproșabilă.
”E foarte bine că au făcut curat și au îngrădit locul. Se vede că se poate și mă mir că nu s-au mai aruncat gunoaie acolo, pentru că e simplu să fie aruncate chiar peste gard. Deci putem fi și civilizați”, ne-a spus Ana Lascu, locuitoare în cartierul Micro IV.
În perimetrul respectiv a fost montată și o cameră de luat vederi, care pare să-i sperie pe ”îndrăzneți”. Reamintim că pentru persoanele fizice care sunt prinse că aruncă deșeuri în locuri nepermise, amenzile sunt cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei. Pentru persoanele juridice, sancţiunile contravenţionale sunt cuprinse între 50.000 lei şi 70.000 lei.
Afișe pentru păstrarea curățeniei
Administrația locală lugojeană, prin angajații de la Serviciul de Administrare Patrimoniu, a distribuit în mai multe locuri din municipiu afișe prin care solicită cetățenilor să se abțină de la aruncarea gunoaielor și resturilor în alte locuri decât cele destinate acestui scop. Primăria îndeamnă cetățenii să sprijine acțiunile de eliminare a locurilor de gunoaie ilegale și să păstreze curățenia.
“În ultima perioadă, lucrătorii de la salubritate au igienizat mai multe zone din municipiu și în cartierele de blocuri unde au fost identificate depozitări nepermise de gunoaie și resturi de tot felul. În șase astfel de zone salubrizate au fost lipite și afișe prin care se solicită să nu se mai arunce, din nou, gunoaie. Repetarea acțiunilor de igienizare implică costuri destul de ridicate și practic este aproape imposibil să scăpăm de aceste gropi insalubre, dacă oamenii nu renunță să mai aducă deșeuri. Sperăm ca, încet-încet, cetățenii să înțeleagă acest lucru”, a precizat Claudiu Buciu, primarul Lugojului.
Începând de anul acesta primăria promite o îmbunătățire a activităților de curățenie și întreținerea a domeniului public, pe măsură ce vor fi achiziționate o serie de utilaje și mijloace de transport, dar și prin angajarea mai multor lucrători, astfel încât să poată fi acoperite mai eficient activitățile de întreținere a domeniului public.