Încă două persoane au fost confirmate cu coronavirus duminică, 12 aprilie, la Brănești, sat aparținător orașului Făget. Este vorba despre două dintre persoanele aflate deja în izolare, cărora Direcția de Sănătate Publică a început să le facă teste de depistare a virusului.
”Este bine că li se face testul acasă și sunt duși direct la Timișoara, fără a mai trece prin Spitalul Făget. Mulțumesc în mod special polițiștilor care s-au ocupat de situație și au reușit să afle persoanele de contact și să le pună în izolare în timp record! Din cate am înțeles, cele doua persoane sunt din aceeași familie și una din ele a lucrat cu primul îmbolnăvit. Starea tuturor am înțeles ca este bună”, transmite Marcel Avram, primarul orașului Făget.
Zilele trecute, pe raza orașului castanilor a fost depistat primul caz de coronavirus din localitate, fiind vorba de un tânăr în vârstă de 33 de ani.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență Făget, condus de primarul Marcel Avram, a hotărât instituirea obligativității purtării mijloacelor de protecție a gurii și a nasului de către cetățeni în spațiile publice, precum: instituții publice, spații comerciale, dispensare, șantiere, farmacii, mijloace de transport în comun.
Măsura a devenit obligatorie începând de sâmbătă, 11 aprilie, și se aplică pe raza orașului Făget și a satelor aparținătoare Bătești, Begheiu Mic, Bichigi, Brănești, Bunea Mare, Bunea Mică, Colonia Mică, Jupânești, Povergina și Temerești.
Conform deciziei, se pot folosi măști medicale, măști de pânză, eșarfe sau orice alte mijloace de protecție care să acopere gura și nasul.