Lugojul are un reprezentant în departamentele Federației Române de Fotbal, Marius Maier fiind membru într-o comisie pentru dezvoltarea fotbalului şi competiţiilor sportive.
Lugojeanul Marius Maier, managerul Clubului Municipal Lugoj, a participat săptămâna trecută, la Arena Naţională din Bucureşti, la prima întrunire a comisiei (proaspăt înfiinţate) ce se va ocupa cu punerea în practică a unui plan strategic, pentru dezvoltarea fotbalului şi competiţiilor sportive, la toate eşaloanele, prevăzut până în 2020, sub patronajul Federaţiei Române de Fotbal.
Marius Maier, de profesie economist, reprezintă comisia pentru Liga a III-a şi are alături alţi patru colegi de la Aerostar Bacău, Unirea Slobozia, Athletic Bradu (Argeş) şi Armătura Zalău.
“Am participat la o primă şedinţă în care au fost luate în discuţie mai multe aspecte importante. Unul dintre acestea este dubla legitimare a juniorilor, care îi ajută mai ales pe cei care au mai puţine minute de joc să poată evolua la echipele de seniori din eşaloanele doi şi trei. Apoi s-a propus să fie televizat în fiecare etapă câte un meci din Liga a III-a, acesta urmând să fie vizionat pe postul AgroTv. De asemenea urmează să fie înregistrate video toate partidele oficiale şi trimise la federaţie, ceea ce va ajuta în corectarea arbitrajelor şi în descoperirea de noi talente. Pentru primele trei ligi va exista un proiect, intitulat HyperCupe, realizat împreună cu o firmă olandeză, care a mai avut astfel de acţiuni în Belgia, Olanda sau Polonia. În cadrul acestui proiect se vor identifica măsurile adecvate pentru ţara noastră în ceea ce priveşte optimizarea numărului de echipe participante la competiţii şi a organizării competiţiilor, ţinându-se cont de o serie de factori”, a punctat Marius Maier.
Conform FRF, Planul strategic pentru dezvoltarea fotbalului din România 2015-2020, prevede îmbunătățirea formatului competițiilor existente, Liga I, Liga 2 și Liga 3.
O formulă mai bună, mai atractivă, a competițiilor ar duce la creșterea numărului de spectatori și telespectatori, ar atrage noi parteneri și, astfel, ar genera venituri noi cluburilor. Pe de altă parte, un format adaptat realităților fotbalistice ar crește evident premisele performanței sportive.
Şedinţele comisiei de punerea în practică a planului strategic de dezvoltare vor avea loc din două în două luni, cu adaptările condiţionate de programul competiţional. Marius Maier este implicat direct în fenomenul fotbalistic lugojean din 2012, fiind până în 2016 organizator de competiţii şi administrator la echipa de fotbal şi preşedinte al AS Vulturii 2009.
Din 2 noiembrie a preluat funcţia de şef serviciu în cadrul Primăriei Lugoj, conducând clubul municipal de seniori.






















![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)






