Ediția de Paște a campaniei ”Astăzi tu dăruiești”, inițiată de tinerii voluntari din cluburile Rotaract și Interact a fost și de această dată un succes.
În prag de sărbători, lugojenii inimoși s-au arătat dornici să ajute și, timp de trei zile, în intervalul 10-12 aprilie, au dăruit alimente neperisabile, dar și dulciuri pentru copii, spre a le fi împărțite familiilor aflate în dificultate care locuiesc în municipiu.
Pe parcursul celor trei zile ale campaniei, la punctul de colectare amplasat în incinta magazinului Carrefour de pe strada Nicolae Bălcescu din Lugoj s-au adunat produse suficiente pentru aproximativ 200 de pachete consistente. Acestea au fost împărțite chiar înainte de Paște, gestul frumos al tinerilor rotarieni reușind să aducă un zâmbet pe chipul oamenilor din medii defavorizate.