Marele balerin Gelu Barbu îşi va dormi somnul de veci la Lugoj

În data de 17 februarie, s-a stins din viaţă marele balerin lugojean Gelu Barbu, Cetăţean de onoare al Lugojului. Avea 83 de ani.

Maestrul Gelu Barbu, ba­le­rin şi coregraf, laureat al Or­dinului Naţional ”Steaua Ro­mâniei” în grad de Ca­va­ler, a murit în Spania, la Las Pal­mas de Gran Canaria. Chiar în seara zilei de 17 fe­bruarie, ediţia on-line Re­deş­teptarea a publicat un am­plu interviu au­to­bio­gra­fic realizat în anul 2005 şi intitulat ”Eu nu am sărit Zidul Berlinului, ci am tre­cut de-a dreptul prin el”.

Ur­na cu cenuşa rămăşiţelor sale pământeşti va fi adusă la Lugoj spre a rămâne în so­lul oraşului natal.

Fiu al celebrului com­po­zi­tor Filaret Barbu, Gelu Bar­bu a crescut într-o fa­mi­lie de mari oameni de cul­tu­ră, dintre care este suficient să-i amintim pe Lucian Bla­ga, Cornelia şi Mihai Bre­di­cea­nu etc. Prim-balerin al O­pe­rei Române din Bucu­reşti, Gelu Barbu a studiat la celebra Academie Va­ga­no­va din Leningrad, in­sti­tu­ţia care i-a pregătit mai târ­ziu pe ”monştrii sacri” Ru­dolf Nureev şi Mihail Ba­râş­nikov.

A fost primit per­so­nal şi premiat de pre­şe­din­tele Indiei, J. Nehru, de Re­ge­le Olaf al V-lea al Nor­ve­giei, de Regele Juan Car­los şi Regina Sofia a Spa­niei, precum şi de pre­şe­din­te­le Ion Iliescu, cel care i-a a­cordat în 2002 Ordinul Na­ţional ”Steaua României” în grad de Cavaler, pentru me­ri­te culturale excep­ţio­na­le.

I-a avut ca prieteni apropiaţi pe Irinel Liciu, Ştefan Au­gustin Doinaş şi Valeriu La­za­rov, a fost protectorul lui Francisc Valkay.

I s-a pro­pus să urmeze şcoala de spio­naj a Moscovei, dar a pre­ferat libertatea, refu­giin­du-se în Occident, după o spec­taculoasă trecere prin bariera ce separa Berlinul în Est şi Vest.

Le-a avut ca par­tenere pe cele mai mari ba­lerine ale lumii, cu care a dan­sat în spectacole me­mo­ra­bile. Stabilit din 1966 în Spa­nia, în Las Palmas, a pus bazele baletului clasic spa­niol. Lugojul natal i-a o­fe­rit modestul omagiu de a-l numi Cetăţean de O­noa­re, în anul 1999.