Năutul este o sursă excelentă de fibre, vitaminele B6 şi B9, acid folic, mangan, proteine şi minerale precum fier, fosfor, potasiu, calciu, magneziu, cupru şi zinc.
Extrem de gustos şi cu un conţinut bogat de proteine, năutul poate înlocui cu succes carnea. Boabele de năut se pot consuma fie ca atare, fie în salate. În cazul în care nu sunt deja preparate, boabele de năut trebuie lăsate în apă, să se înmoaie, timp de aprox. 12 ore. Apoi se scurg şi se usucă bine înainte de a le pregăti, la foc mic.
Fierul din compoziţia năutului oferă organismului energia de care are nevoie, iar magneziul ajută la producerea unor enzime cu efect antioxidant, care încetinesc procesul de îmbătrânire.
Fiind un aliment cu un procent mic de grăsimi şi un conţinut bogat de fibre, năutul este recomandat persoanelor care doresc să-şi ţină sub control greutatea, dar şi celor care doresc să slăbească.
100 de grame de năut fiert au foarte puţine calorii, 163, mai puţine decât 100 de grame de piept de pui gătit fără piele.
Năutul este foarte saţios şi scade pofta de mâncare, iar o cească de năut asigură 50% din necesarul zilnic de fibre. Este ideal şi pentru vegetarieni, deoarece înlocuieşte cu succes carnea.
După atâta mâncare grea vă propun o reţetă uşoară.
Mâncare cu năut:
- 400 g năut (din conservă);
- 100 g linte;
- 1 ceapă;
- 1-2 morcovi micuţi;
- 1 cutie cu roşii decojite;
- 1 ardei roşu;
- 1 ardei verde;
- 3 caţei de usturoi;
- 1 legătură de pătrunjel;
- 2 foi de dafin;
- ulei, sare şi piper.
Mod de preparare:
Taie ceapa mărunt şi căleşte-o în ulei alături de ardei tocaţi mărunt. Adaugă morcovul tăiat rondele, boabele de năut scurse şi lintea. Presară un praf de sare şi stinge cu o ceşcuţă cu apă sau cu supă clară de legume.
După câteva minute, pune foile de dafin, usturoiul zdrobit şi roşiile pasate cu furculiţa. Lasă mâncarea de năut să scadă, la foc mic, iar la final, aromatizează cu verdeaţă din belşug.