Mănăstirea ”Izvorul lui Miron” Româneşti, ctitorită de Miron Cristea, primul patriarh al României, va fi în sărbătoare în data de 20 iulie. De Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, serbarea hramului va atrage în frumosul domeniu monahal de la limita judeţului mii de pelerini şi credincioşi, printre care şi Î.P.S Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului.
An de an, oamenii poposesc la Româneşti cu câteva zile înainte, pentru a se reculege şi a se ruga în linişte. Nu e sărbătoare de hram care să nu adune cel puţin 1.000 de credincioşi. Printre ei se va afla şi Înalt Prea Sfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului. ”Întâmpinarea Înalt Prea Sfinţitului va avea loc la ora 9, după care va participa la sfânta slujbă a Liturghiei. În final, după orele 12, în curtea mănăstirii va fi şi o agapă creştină”, ne-a declarat P.O Bujor Păcurar, protopopul Făgetului.
Cele 15 călugăriţe de la Mănăstirea Româneşti încep pregătirile pentru întâmpinarea hramului prin post şi rugăciune, iar în ziua hramului oficiile religioase încep dis de dimineaţă. Aici vin credincioşi din tot judeţul Timilş, dar şi din Arad, Hunedoara sau Caraş Severin.
Mănăstirea ”Izvorul lui Miron” de la Româneşti a fost ctitorită de Miron Cristea, primul patriarh al României. În anul 1910, pe când era doar episcop de Caransebeş, acesta a făcut o vizită canonică în parohiile din aceste locuri şi sesizând frumuseţea peisajului, a hotărât zidirea unei mănăstiri pe locul numit ”Balta caldă“. Temelia bisericii s-a pus în anul 1912, prin dania familiei Glava din Româneşti. A fost terminată în 1929 şi inaugurată în 1931. Anul acesta împlineşte 85 de ani, iar până în urmă cu aproape doi ani a fost mănăstire de călugări.




![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-360x180.jpg)













![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-350x250.jpg)


![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





