Unul dintre cei mai mari pictori ai Banatului şi ai României, maestrul Viorel Toma, va expune la clubul artelor, “English Pub”.
Vernisajul va avea loc în data de 25 februarie, de la ora 19. Viorel Toma s-a născut la Lugoj în anul 1944, a urmat studiile Institutului de Arte “Ion Andreescu” din Cluj Napoca.
S-a stabilit la Timişoara, unde a predat mai întâi la Colegiul de Arte” Ion Vidu”, după care a trecut la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest .
Este profesor universitar, doctor în arte vizuale şi şef de catedră.
Ca pictor, este un adevărat maestru al naturii statice, remarcându-se prin minuţiozitatea detaliului şi prin fundalul atent studiat şi iluminat.
“Dragostea pentru lucruri şi plăcerea lor se conjugă cu felul în care ele conservă timpul (…). Condiţia nemişcării, condiţia de a rămâne în sine le-a plasat neuzurpabil la graniţa fixă dintre lumină şi umbră, loc la tranzienţelor statice. Uitându-şi funcţionalitatea, s-au închis în tăcere, dar în tăcerea lor sunt imprimate şi stau ascunse istoriile unor vremuri apuse. Sunt părţi ale unei istorii metafizice şi veşnic rămân aşa: au amintiri mute, mărturii fără glas, trăiri suspendate, întâmplări volatilizate – lume fără schimbări”, spunea reputatul critic de artă Ioan Iovan, despre creaţia lui Viorel Toma, în care “obiectele se manifestă minuţios, într-o constantă fidelitate faţă d ele însele şi faţă de privitor”.