Vineri, 19 octombrie, un mare actor al teatrului românesc va veni la Lugoj, pentru un spectacol-eveniment. Maestrul Radu Beligan va prezenta publicului lugojean o ”Confesiune despre viaţă şi artă”.
Vineri, 19 octombrie, un mare actor al teatrului românesc va veni la Lugoj, pentru un spectacol-eveniment. Maestrul Radu Beligan va prezenta publicului lugojean o ”Confesiune despre viaţă şi artă”.
Începând cu ora 19, pe scena Teatrului Municipal ”Traian Grozăvescu”, maestrul Beligan va povesti momentele speciale din viaţa şi cariera lui, iar în fundal, pe un ecran, se vor perinda imagini din spectacolele sale cele mai reprezentative.
Maestrul Radu Beligan, unul dintre ”monştrii scari” ai teatrului românesc, va împlini 94 de ani în luna decembrie şi continuă să joace. Are la activ o carieră de 72 de ani pe scenă, fiind un actor de marcă al Teatrului Naţional din Bucureşti, dar şi a altor colective teatrale, în proiectele cărora s-a implicat.
Biletele pentru acest spectacol s-au pus în vânzare la agenţia teatrală şi costă 35 de lei în sală şi 25 de lei la balcon. ”Spectacolul este un monolg cam de o oră şi jumătate, în care maestrul Radu Beligan ne va împărtăşi lucruri foarte interesante despre întâlnirile lui şi despre profesia de actor, care s-a confundat cu viaţa lui.
Va face o trecere în revistă la aproape jumătate din istoria teatrului, având în vedere că el joacă de 72 de ani. Este incredibil, mai ales că recent a jucat în ”Egoistul” la Teatrul Naţional şi a semnat două regii, una alături de Maia Morgenstern şi alta împreună cu Florin Piersic”, ne-a declarat doamna Doina Popa, cea care conduce Fundaţia Culturală ”Artmedia” din Timişoara.
De altfel, spectacolul maestrului Beligan va marca două decenii de activitate a acestei fundaţii culturale, care a adus inclusiv la Lugoj mari nume ale scenei şi ecranului românesc.