În urmă cu câteva săptămâni, Gheorghe Bologa, fostul şef al luptelor lugojene, afirma că cei mai importanţi luptători de la CSM îl vor urma la Timişoara.
În urmă cu câteva săptămâni, Gheorghe Bologa, fostul şef al luptelor lugojene, afirma că cei mai importanţi luptători de la CSM, cei care provin din Republica Moldova, îl vor urma la CSM Timişoara, noul club pe care îl conduce.
Nicolai Ceban, Anisim Tălămbăţ, Alexandru Chirtoacă, Ivan Guidea şi Nicolae Cojocaru, cei cinci sportivi în discuţie, s-au răzgândit însă şi au decis să continue în oraşul de pe Timiş.
”Vreau întâi să-i mulţumesc d-lui Bologa, pentru că el a făcut foarte multe pentru mine cel puţin. Îl apreciez şi sper să rămânem prieteni. În ceea ce priveşte continuarea carierei mele sportive am hotărât să rămân la CSM deoarece sufleteşte sunt legat de Lugoj, am şi buletin de Lugoj. În plus, aici suntem o familie mare, eu, Nicolai, Anesim, Nicolae Cojocaru, care am crescut împreună, am învăţat în aceeaşi instituţie şi împreună ne-am antrenat. A fost o decizie de suflet să apăr culorile echipei CSM Lugoj”, a declarat Aexandru Chirtoacă, unul dintre luptători.
Călin Dobra, directorul clubului lugojean, s-a angajat să ofere luptătorilor condiţii pentru performanţă şi în 2012, în acest fel convingându-i să rămână.
”În urma discuţiilor pe care le-am purtat cu ei şi prin promisiunile şi condiţiile pe care ne-am angajat să le oferim pentru ca ei să poată să obţină titlurile atât la individual, cât şi pe echipe, i-am convins să rămână. Este bine, pentru că Lugojul are tradiţie în lupte, am obţinut nişte rezultate pe parcursul anilor lucru care automat ne obligă la obţinerea altora cel puţin de aceeaşi valoare”, a afirmat Călin Dobra.
De asemenea, primarul Francisc Boldea a declarat în cadrul săptămânalei conferinţei de presă că, în locul lui Gheorghe Bologa, pe postul de preşedinte al secţiei de lupte îl va propune pe fostul campion naţional, lugojeanul Tică Ardelean.