Pandemia de Covid-19 crează nu doar probleme de natură medicală, ci și grave probleme economice.
Oameni care își duceau cu greu traiul de la o lună la alta se găsesc acum în și mai mare dificultate, lipsindu-le hrana cea de toate zilele.
În sprijinul lor, mai mulți lugojeni cu suflet mare au pus mână de la mână, astfel încât familiile greu încercate să aibă un licăr de speranță, de Sărbători.
Rețelele sociale s-au dovedit utile în vreme de criză, astfel încât, în urma constituirii grupului online „Lugoj Solidar”, s-a creat, la propunerea col. Ion Teca, membru al grupului, propunerea de ajutorare și sprijin a unor semeni de-ai noștri, cu care viața nu a fost atât de generoasă.
Și-au dat mâna, deopotrivă, membrii grupului, dar și cetățeni care dau consistență activității din urbe: medici, artiști, profesori, patroni, funcționari, preoți, precum și persoane care asigură, în această perioadă, ordinea constituțională, militari, polițiști, jandarmi și pompieri.
”Suntem convinși de faptul că există foarte multe persoane care ar fi vrut să participe la acțiune, dar timpul a fost foarte scurt pentru anunt, achiziția de alimente și distribuirea acestora, de aceea vor putea să participe la acțiunile viitoare, care se doresc a se permanentiza”, transmit inițiatorii campaniei de ajutorare.
În urma acțiunii s-a adunat suma de 4.700 lei, bani cu care au fost cumpărate alimente neperisabile, spre ajutorul unui număr de 40 persoane singure, cu un venit modest, sprijinind și alte cinci familii cu 2, 3, respectiv 7 copii și o familie cu 8 copii din Jabăr.
Au ajutat la distribuirea pachetelor Ciprian Viasu, administratorul grupului, Alexandru Szilagy și Vasile Covaci.





![[FOTO] Pe urmele campionilor! Rezultate foarte bune şi pentru CSŞ Lugoj la International Judo Cup Ali Constantin Bogdan](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/judo-css-lugoj-3-360x180.jpg)







![[FOTO] În deschiderea FestTeamArt 2025, actorii lugojeni au interpretat cu vervă un Caragiale mai actual ca niciodată](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/10/festival_teatru_2221-360x180.jpg)







![[FOTO] Pe urmele campionilor! Rezultate foarte bune şi pentru CSŞ Lugoj la International Judo Cup Ali Constantin Bogdan](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/11/judo-css-lugoj-3-350x250.jpg)

![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





