După cum s-au obişnuit deja, lugojenii pot avea parte şi în prima duminică a lunii ianuarie de o porţie de mişcare în aer liber. Iar cum condiţiile meteo nu permit o pedalare lejeră, organizatorii campaniei Lugojul Pedalează s-au gândit că evenimentul se poate muta pe gheaţă.

„După cum se arată la meteo, duminică nu va fi o vreme prielnică pentru pedalat, astfel că ne-am gândit că putem organiza ceva frumos pentru lugojenii care simt nevoia de mişcare după Sărbători.
Astfel, cu ajutorul Primăriei, avem liber pe patinoarul din Parcul G. Enescu duminică, 6 ianuarie, între orele 14-18. Oricine doreşte poate să vină la o tură pe gheaţă, urmând să plătească doar pentru închirierea patinelor dacă este cazul”, ne-a declarat Alin Roşu, unul dintre organizatori.
„Lugojul Pedaleaza” este campania oficiala care sprijină comunitatea bicicliştilor din oraşul Lugoj, organizată de Clubul de Turism Concordia, cu sprijinul Redeşteptarea şi Junior Chamber Lugoj. Parteneri media – Ten TV şi Nova FM.
Campania propune o tură cu bicicletele prin Lugoj sau împrejurimi în prima duminică a fiecărei luni.