Sâmbătă, 29 octombrie, s-a pus punct Campionatului Naţional Individual de Motocross, după ce ultima etapă programată pe circuitul de la Prundu, de lângă Giurgiu, nu a mai avut loc, din motive organizatorice.
În urma celor patru etape disputate în acest an la Zărneşti (aprilie), Lăzarea (mai), Valea lui Mihai (mai) şi Odorheiu Secuiesc (septembrie), Clubul Moto Extrem Lugoj a adunat două titluri de vicecampioni şi alte şase medalii.
Cea mai bună clasare au avut-o Vlad Roşu (21 ani), locul II la clasa profesionişti MX1 şi italianul Giampiero Borghetti (42 ani), locul II la clasa veterani I (40-48 ani).
Fostul campion naţional de anul trecut de la clasa MX2, Mihai Stoichescu (29 ani) a terminat pe poziţia a treia, pilotul mutându-se după două etape la MX1, unde s-a clasat pe locul patru.
Stoichescu a deţinut supremaţia clasei MX2 în patru ediţii consecutive între 2012 şi 2015.
La clasa veterani II (+48 ani), Solyom Szilard (52 de ani) de la Moto Extrem a primit medalia de bronz. Aceeaşi performanţă au realizat-o Andrea Lelli (43 ani), la clasa supermoto şi copiii David Chivu (8 ani), la clasa 50 cc, juniori II, Luca Ioviţă (7 ani), la clasa 50 cc, juniori III şi clasa supermoto.
La aceste rezultate Moto Extrem Lugoj adaugă şi un loc doi la nivel de echipe.
“Am încheiat încă o ediţie de campionat, de data asta într-o formulă mult mai extinsă. Sunt rezultate promiţătoare. Mulţumim colaboratorilor şi sponsorilor pentru sprijin precum şi Consiliului Judeţean Timiş care din 2013 este alături de noi financiar şi cu care sperăm să colaborăm în continuare. De asemenea mulţumim primăriei că ne-a ajutat să organizăm etapele de la Lugoj în 2015 şi 2016. Felicitări tuturor piloţilor pentru munca din acest sezon”, a spus Liviu Jigmond, antrenorul şi preşedintele Moto Extrem Lugoj.
În această lună în zilele de 5, 6 şi 12 noiembrie se va desfăşura la Ianova, lângă Remetea Mare, Campionatul Regional de Motocross, la care participă şi Moto Extrem Lugoj.






















![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)






