Clubul Lions ”Ana Lugojana” Lugoj organizează sâmbătă, 7 noiembrie o caravană oftalmologică, prilej cu care medici din Timișoara vor oferi controale gratuite și ochelari.
Persoanele interesate sunt așteptate în număr cât mai mare la acțiunea ce va începe la ora 10 și ce se va desfășura în fața Primăriei Municipiului Lugoj.
Asociația lugojeană mai are planificată o acțiune asemănătoare, programată pe 14 noiembrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului, dată la care se vor efectua teste gratuite pentru stabilirea nivelului de glicemie. Evenimentul se va desfășura în fața Primăriei Lugoj, cu începere de la ora 18.