La Lugoj, oamenii s-au înghesuit astăzi să-şi verifice gratuit vederea. Reţeaua europeană de clinici de oftalmologie Vista Vision, în parteneriat cu Primăria municipiului, a organizat o campanie pentru consultaţii oftalmologice fără plată.
La Lugoj, oamenii s-au înghesuit astăzi să-şi verifice gratuit vederea. Reţeaua europeană de clinici de oftalmologie Vista Vision, în parteneriat cu Primăria municipiului, a organizat o campanie pentru consultaţii oftalmologice fără plată.
Lugojenii s-au trezit cu noaptea în cap pentru a fi siguri că ajung să beneficieze de consultaţii gratuite. Încă de la ora 7.00, oamenii aşteptau pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, deşi medicii urmau să înceapă programul doar la ora 10.00.
„Lugojenii au fost foarte receptivi la această acţiune pe care o desfăşurăm în oraşul dumneavoastră. Ne bucurăm că am reuşit să fim de folos în special pentru cei care au dorit să îşi determine dioptriile. Campania consultaţiilor oftalmologice gratuite din Lugoj ţine până sâmbătă, 1 iunie, iar examinările au loc între orele 10.00-18.00. În ceea ce priveşte prima zi a campaniei, până la ora 12.00 s-au prezentat peste 100 de persoane, majoritatea vârstnici”, a declarat Ileana Cupcea, manager Vista Vision.
De consultaţii gratuite vor beneficia şi locuitorii din Buziaş (2 iunie), Făget (16 iunie), Jimbolia (21 iunie), Reşiţa (22-23 iunie), Ineu (6 iulie) şi Lipova (7 iulie).
{gallery}consultatii_31052013{/gallery}
![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-360x180.jpg)

![[FOTO] Ample lucrări de modernizare! Cum va arăta noua stație CFR Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/08/lucrari-cfr-1-360x180.jpeg)

![[FOTO] Dincolo de datorie! Militarii din Lugoj continuă tradiția faptelor bune](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/donare-de-sange-militari-lugoj-5-360x180.jpg)










![[FOTO] Ample lucrări de modernizare! Cum va arăta noua stație CFR Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/08/lucrari-cfr-1-350x250.jpeg)
![[FOTO] Dincolo de datorie! Militarii din Lugoj continuă tradiția faptelor bune](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/donare-de-sange-militari-lugoj-5-350x250.jpg)





![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)


![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-120x86.jpg)

![[FOTO] Ample lucrări de modernizare! Cum va arăta noua stație CFR Lugoj](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2025/08/lucrari-cfr-1-120x86.jpeg)

![[FOTO] Stop nesimțirii! Lugojean prins în flagrant de Poliția Locală la Tapia în timp ce arunca ilegal deșeuri](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2026/02/gunoi-7-350x250.jpg)