Restanțierii înregistrați cu sume mari de bani, de achitat către bugetul local al Municipiului Lugoj urmează să fie dați publicității de către primărie.
Lista cu cei care au acumulat datorii substanțiale la impozitele pe terenuri, clădiri, mașini, amenzi și taxe locale a fost întocmită și va fi afișată la avizierul Primăriei Lugoj, dar și pe portalul electronic al instituției administrative a municipiului.
Publicarea se va face trimestrial. Cei ale căror datorii vor fi făcute publice trebuie să se încadreze în termenii specificați în ultima hotărâre de consiliu local aprobată.
Plafonul pentru publicarea listelor debitorilor persoane fizice și juridice care înregistrează obligații fiscale restante, precum și cuantumul acestor obligații a fost votat la ședința ordinară a lunii trecute, care a avut loc în 31 mai.
Proiectul, în forma propusă de administrație, a fost susținut de 13 dintre consilieri locali, aparținând formațiunilor politice PSD, ALDE și PMP. Nu și-au dat girul cinci consilieri, reprezentând PNL, USR și independentul Marius Martinescu.
În proiectul prezentat de executivul local se prevede publicarea celor care înregistrează restanțe pornind de la 10.000 de lei, în cazul persoanelor fizice și 20.000 de lei, în cazul persoanelor juridice. Consilierul local Bogdan Blidariu de la PNL, a propus pentru “transparență totală” ca plafonul să plece de la 500 de lei pentru persoane fizice și 1000 de lei pentru firme, amendamentul fiind însă respins de coaliția majoritară PSD-ALDE și PMP.
“Orice om are o datorie, unii au 7 lei, 10 lei sau 300 de lei. Să îi publicăm pe toți înseamnă un volum foarte mare de muncă, necesită să dublăm personalul. Săptămânal trimitem 2000-3000 de notificări. Sunt 11.000 de restanțieri cu diverse sume la persoane fizice și 700 de persoane juridice. Noi am propus să publicăm 150 de persoane fizice și 25 juridice cu sume mari”, a explicat Francisc Boldea, primarul Lugojului.
Firmele, pe primul loc
Suma totală pe care Primăria o are de încasat de la debitori se ridică la aproximativ 5,5 milioane de euro. Cel mai mult datoreză persoanele juridice. O mare parte din sumă o reprezintă penalitățile.
“De la persoanele fizice avem de recuperat circa 12 milioane de lei, iar de la societăți comerciale 13 milioane de lei. Pentru recuperare sunt mai multe faze de lucru. Avem înștiințări, notificări, somații, dosare în instanță. Se cheltuie mult cu corespondența și este multe de lucru cu urmărirea celor care nu plătesc. Propunerile care au fost făcute pentru publicare sunt conform legii”, a spus Francisc Boldea, primarul Lugojului.
Sumele datorate în multe cazuri sunt foarte ridicate și nu este clar cum cei care nu au plătit la timp vor achita tot ce s-a acumulat în timp.
“Există persoane fizice care au acumulat cu tot cu penalizări chiar și 600.000 de lei sau 700.000 de lei. La persoanele juridice avem datonici cu peste 1.000.000 de lei. Pentru recuperare noi putem să facem popriri pe conturi și să apelăm la executări silite. Această problemă cere mult timp și nu se poate face de azi pe mâine”, a mai precizat Francisc Boldea, primarul Lugojului.
Suma care lipsește din vistieria primăriei ar putea fi folosită pentru lucrările de investiții necesare în municipiu. Lugojul are 37.237 de contribuabili, dintre care, 35.296 sunt persoane fizice.
Până acum, au fost efectuate peste 1000 de popriri pe conturi și peste 4000 de somații de plată.