Clubul Sportiv Şcolar Lugoj va organiza sâmbătă, 21 ianuarie, în Sala Sporturilor ”I. K. Ghermănescu”, cea de-a doua ediţie a Cupei „Unirii” la volei feminin, la categoriile mini-volei şi speranţe.
Clubul Sportiv Şcolar Lugoj va organiza sâmbătă, 21 ianuarie, în Sala Sporturilor ”I. K. Ghermănescu”, cea de-a doua ediţie a Cupei „Unirii” la volei feminin, la categoriile mini-volei şi speranţe.
Competiţia va reuni echipe din Lugoj, Arad, Lipova, Oradea, Caransebeş şi Timişoara. Turneul va începe de la orele 9 şi se va desfăşura pe parcursul unei singure zi de concurs.
Clubul lugojean va fi reprezentat de două echipe la mini-volei şi alte două formaţii la categoria speranţe, sportivele fiind pregătite de profesorii Dorin Horvath, Carmen Todros şi Ioan Cioloca.
”Vor fi mulţi copii şi sperăm să iasă bine pentru toată lumea. Vom juca pe două terenuri, în Sala ”I. K. Ghermănescu”, am trasat unul pentru mini-volei şi celălalt pentru speranţe şi se va evolua în paralel”, a precizat prof. Carmen Todros, unul dintre organizatori.
Profesorii de volei ai clubului lugojean doresc ca ediţia din acest an să fie una mai de amploare decât cea precedentă, cu un număr de echipe mai mare, ţinând cont că acum beneficiază de condiţii mai bune. ”Prima ediţie s-a desfăşurat doar la minivolei, iar fetiţele pe care le pregătesc se aflau la prima lor competiţie. Au participat doar echipe din Timişoara şi Caransebeş, iar competiţia s-a desfăşurat la Sala ”Lavinia Miloşovici. Acum avem condiţii mai bune, putem juca pe două terenuri şi dorim să aibă o amploare mai mare”, a încheiat prof. Carmen Todros.