Despre vârfurile politicii şi literaturii din perioada comunistă am scris mai puţin, aşa că deschidem o nouă filă din serialul personalităţilor lugojene cu un înalt demnitar al anilor 50-80, care în acelaşi timp a fost şi un scriitor înzestrat.
Numele său adevărat, Victor Cornel Florescu, este o enigmă absolută pentru majoritatea lugojenilor. Chiar şi numele său literar, adoptat apoi şi în diplomaţie, este recunoscut doar, cel mult, în lumea condeierilor. Şi totuşi, Victor Torynopol a avut o carieră importantă peste hotare în anii comunismului, aşa că numele său ar trebui readus la lumină, fără a-l despărţi însă de “umbrele” epocii.
Ambasador al regimului comunist
O personalitate deaspre care s-a vorbit foarte puţin la Lugoj este Victor Torynopol. Pe adevăratul său nume, Victor Cornel Florescu, acesta s-a născut la Lugoj, în Ajunul Crăciunului anului 1922. La Lugoj va absolvi şcoala primară şi Liceul “Brediceanu”, unde va lua bacalaureatul. În plin război (1942-45), pleacă la Bucureşti, unde va urma cursurile de la Şcoala Superioară de Cooperaţie. Rămâne în Capitală, unde e promovat funcţionar la Institutul Naţional al Cooperaţiei (1945-1947) şi la Banca Naţională (1947-1948). În 1950, intră la Facultatea de Litere a Universitatăţii bucureştene.
Interesant e faptul că, toată viaţa lui, lugojeanul Torynopol s-a aflat mereu în “ochiul ciclonului”. A prins, ca liceean, anii războiului, a lucrat la Bancă exact în perioada dramaticei devalorizări a leului din 1948, a prins epurările staliniste şi a ştiut să supravieţuiască în “barca” puterii, aşa cum mulţi nu au reuşit. A fost ataşat cultural la Ambasada României în Coreea de Nord exact la începutul crâncenului război cu americanii, apoi la Geneva, unde s-a negociat pacea. A condus Direcţia Presei în vremuri mai liniştite (1963-68), dar şi nefaste (1973-82).
Ajuns în vârfurile ierarhiei de stat, Torynopol a predat la Catedra de pedagogie şi socialism ştiinţific a Institutului de Studii Economice (1946-1953), a fost director de cabinet în Ministerul Cultelor (1948-1950), apoi a fost propulsat ca şi consilier în Ministerul Afacerilor Externe (1950-1953). Ca diplomat, Torynopol a cunoscut culisele cele mai mari crize mondiale de după al doilea Război Mondial, şi anume Războiul din Coreea. A fost secretarul Ambasadei României în Coreea de Nord între 1953-55 şi apoi s-a aflat în aceeaşi postură în Elveţia (1956-59). Desigur, din perspectiva timpului, poate că aceste numiri par banale, dar să nu uităm că soarta războiului coreean a fost decisă şi la convorbirile de pace de la Geneva – Elveţia.
Cariera a continuat, la fel de spectaculos, cu postul de ataşat cultural al Ambasadei noastre la Paris, între anii 1961-63, pe timpul preşedintelui Charles de Gaulle, care se apropiase de România şi chiar va avea o bună relaţie cu Ceauşescu. Aparent nespectaculos, doar aparent, Torynopol e numit apoi ambasador al României în Argentina, Uruguay şi Chile, în anii mai “moi” ai comunismului românesc: 1968-1973. Pentru lugojeni, acest lucru este extraordinar, având în vedere că Torynopol mergea pe urmele primului ambasador al României în Brazilia, Argentina şi Chile, pe numele lui Caius Brediceanu!
Scriitor asemănat cu Arghezi
Şi dacă schimbările politicii, care nu sunt nici primele, nici ultimele, aruncă un con de umbră asupra unor cariere, nu la fel se poate spune despre destinul scriitorului Victor Torynopol. A debutat în literatură şa vârsta de 20 de ani, cu versuri în spiritul vremii, “Cartea cu sânge, pâine şi cocs” apărută în 1945 fiind răsplătită cu Premiul “Forum”. După acest moment, poezia sa ia o direcţie de altă factură, apropiată, după critici, de Tudor Arghezi sau Ion Caraion. Versuri de dragoste, cu aplecare spre mitic, oniric, metafizic, întâlnim în “Viscolul şi armonia”, 1967; “Zbor prin subcuvinte”, Cluj Napoca, 1974; “Artere de taină”, Cluj Napoca, 1979; “Cânepa iubirii”, Bucureşti, 1982. Totuşi cea mai cunoscută carte a sa este cea de note de călătorie – “Franţa în patru anotimpuri”, scrisă într-o manieră modernă şi publicată prima dată în 1967.
Indiferent de epoca în care a trăit, Victor Torynopol rămâne o personalitate a Lugojului care nu poate fi trecută cu vederea.
Alo, Redesteptarea, ce se intampla? Scrieti de bine despre oameni care au colaborat cu regimul comunist? Se poate? A dat eboala in voi? Va pierdeti desteritatea si veninul? Trebuie sa scrieti numai si numai de rau despre regimul comunist! Domnule Ghinea, ce faci?