Lugojeanul J. Elemer, întemeietorul primei reviste a minorităţilor din Europa Centrală

În serialul dedicat personalităţilor lugojene am vorbit despre oameni de seamă care au rădăcini româneşti, germane sau evreieşti. Cum maghiarii au fost şi sunt o componentă importantă a societăţii lugojene de ieri şi de azi, am avut de ales între trei reprezentanţi de seamă ai acestei etnii. Primul a fost Iosif Willer, compozitorul şi muzicologul fabricant al geniilor muzicale lugojene, cărora le-a fost şi profesor. Însă Willer, deşi a fost deputat al Partidului Maghiar în anii interbelici, îşi avea rădăcinile tocmai în Alsacia franceză, adevăratul nume al familiei sale fiind Villier. Fiind hughenotă, familia Villier s-a refugiat din calea persecuţiilor religioase în tolerantul Banat, unde a luat numele Willer. Alt om de seamă al minorităţii maghiare trăitor la Lugoj a fost poetul preot Szombati Szabo Istvan, care a şi condus parohia reformată a oraşului în perioada 1921-1934. Szombati a fost un poet cu accente moderne, o voce aparte a epocii sale, care s-a stins la doar 46 de ani. Însă, nefiind lugojean din născare, am optat pentru această ediţie a serialului nostru asupra lui Jakabffi Elemer.

Patru mandate de deputat şi preşedinte de partid. Jakabffi Elemer a avut patru mandate de deputat, a fost un preşedinte reformator al Partidului Maghiar din România, secţiunea Banat în perioada interbelică, a fost avocat şi jurnalist. Alături de alţi doi lugojeni, Iosif Willer şi Istvan Sulyok, fondează „Glasul minorităţilor”, prima revistă a minorităţilor din Europa Centrală. Aici, el se situează pe poziţiile maghiarimii, refuzând însă accentele extremiste, rasiale, antisemite sau antiromâneşti. A fost un politician mai degrabă liberal, ca principii. A condamnat fascismul lui Mussolini care câştiga teren în Italia şi a fost partizanul unei politici de deschidere şi conlucrare cu majoritatea românească de după 1918. Desigur, Elemer a fost şi controversat, ca orice politician – în timp ce unii îl acuzau de iredentism, alţii îl acuzau de „stângism”, cu idei mai apropiate de ale MADOSZ, partidul muncitorilor maghiari. În realitate, Elemer a întrezărit politici de bună înţelegere, fără a renunţa la identitatea naţională, culturală, ori religioasă.

Ideile sale, foarte actuale, de altfel, pot fi sintetizate într-un articol publicat în revista „Glasul minorităţilor” din luna martie 1924: „Cu minte sănătoasă am putea da sfatul Ungariei: să cruţe coroanele, cari le dă pentru afişe sau alte lucruri iredentistice, să caute a ridica prin economizarea acestor sume, averea naţională, fără desvoltarea căreia nu se poate închipui o regenerare naţională (…) Dar avem o rugare şi cătră fraţii noştri români şi îndeosebi cătră presa românească: să recunoască, că prin muncă comună şi prin respectul reciproc trebuie să căutăm posibilităţile care asigură tuturora şi în special urmaşilor noştri un viitor care poate realiza cele mai frumoase idei ale omenirei. (…) Şi va veni timpul când oamenii din punctul de vedere naţional vor găsi tocmai atât de puţin importante graniţele statelor, cum o vedem astăzi din punctul de vedere religios. Venirea acestor timpuri ar trebui să o accelerăm cu toate mijloacele posibile. Numai aceasta poate să aducă pacea durabilă aici în Europa Centrală şi Orientală”.

Urmaş al unei familii transilvănene de vază, Jakabffy Elemer se naşte la Lugoj, acolo unde urmează şi cursurile gimnaziale. „A fost un om foarte cult, s-a născut într-un mediu al oamenilor de cultură. Bunicul lui a fost ministru de interne în perioada Imperiului, iar tatăl său avea avea o moşie la Zăgujeni şi alte la Herneacova, unde era şi reşedinţa de vară. A moştenit nu numai averi, cui şi o bibliotecă impresionantă, pe care a studiat-o cu pasiune”, spune prof. Sipos Ibolya, istoric din Lugoj. Ca mulţi tineri din epocă, se îndreaptă spre Facultatea de Drept din Budapesta. Se întoarce ca avocat la Lugoj, având şi titlul de doctor în ştiinţe juridice. Intră, la fel de firesc pentru tinerii educaţi de atunci în politică şi este ales deputat în colegiul Bocşa Germană, din 1910 până în 1918.

Elemer se remarcă prin ideile şi principiile sale liberale, ajungând preşedintele filialei bănăţene a Partidului Maghiar din România. Deşi a avut polemici cu fruntaşii partidelor româneşti şi în special cu cei din Ardeal, de la care aştepta mai multe pentru cauza minorităţilor, Elemer a citat deseori declaraţiile lui Nicolae Iorga, sau Nicolae Titulescu în apărarea propriilor poziţii. Pentru lugojeni e important de ştiut că acest fiu al oraşului a fost în prim planul politicii interbelice. Din 1928 obţine un mandat de deputat de Covasna, apoi de Satu Mare – în două legislaturi. Mai trebuie spus că între anii 1940-44, perioadă foarte grea prin care a trecut România, fiind afectată de Diktatul de la Viena, Elemer a făcut parte din Consiliul Comunităţii Maghiare din România. În oraşul natal, este reprezentant de vază al minorităţilor la vizita Regelul Ferdinand din 1923, alături de Szombati Szabo Istvan, Berard Mahig, dr. Henrich Berdach, Mano Lenke, Sigismund Chovan şi Soma Grunbaum.

Recunoaştere ştiinţifică şi politică internaţională. Timp de 20 de ani a condus, alături de alţi doi lugojeni (Sulyok István şi Iosif Willer) revista “Glasul Minorităţilor”, care conţine numeroase studii şi articole nu numai pe tema naţională, ci şi pe teme sociologice, demografice sau istorice, cum ar fi studiul “Tibiscus”. În revistă apar şi texte în limbi de largă circulaţie – germană şi franceză. Unele studii mai importante sunt grupate în colecţii de caiete şi volume separate. “A iubit mult istoria. Trebuie să vă spun că era prieten la cataramă cu canonicul greco-catolic Ioan Boroş, cronicarul Lugojului. S-a remarcat în special prin volumele de istorie a comitatului Caraş – Cărăşeni de demult, 1919; Evenimente din comitatul Caraş, premergătoare adunării parlamentare din 1790-1791, 1925; Istoria comitatului Caraş, 1940 etc. la care se adaugă cronici ale Revoluţiei de la 1848 şi alte volume de autor”, ne-a declarat prof. Sipos Ibolya. Primeşte recunoaşterea internaţională, devenind în 1938 membru extern al Academiei Ungare de Ştiinţe. Aceeaşi deschidere o are şi pe plan politic. Reprezintă minorităţile din România la congrese organizate la Geneva, într-o perioadă în care vocile moderate se făceau tot mai greu auzite în faţa avansului extremismului şi fascismului din Germania şi Italia.

O placă memorială trilingvă îi evocă amintirea la Lugoj. Ultimii din viaţa lui au fost dramatici. Partidul său e desfiinţat de dictaura lui Carol II, iar în 1944 este luat ca ostatic de partea română, pentru a asigura siguranţa lui Emil Haţieganu, rămas în Transilvania de Nord. Eliberat după câteva luni de Guvenul român, primeşte domiciliu forţat la Haţeg, iar în 1954 se stabileşte la Satu Mare. Cea mai grea pierdere a fost confiscarea de către comunişti a marii biblioteci a familiei. Despre Jakabffy Elemer, care a trăit în vremuri foarte grele pentru toate naionalităţile din România, nu se mai ştiu multe nici în cercul istoricilor sau al comunităţii maghiare din Lugoj. La Cluj. o fundaţie îi poartă numele, iar la Lugoj, o placă memorială trilingvă îi evocă amintirea. Placa, amplasată pe clăduirea fostului Club al Tineretului de pe str. Mocioni, spune, în limbile română, maghiară şi germană: “În această casă a trăit Jakabffy Elemer (1881-1963), om politic, publicist şi teortician al dreptului minorităţilor”.