În cadrul competiţiei supreme, Jocurile Olimpice, primul luptător român care a ridicat România pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a fost lugojeanul Dumitru Pârvulescu.
A participat la patru ediţii ale Jocurilor Olimpice, a urcat de două ori pe podium, iar în 1960 a devenit primul luptător român care a cucerit titlul olimpic.
Născut la Lugoj, în data de 14 iunie 1933, Dumitru Pârvulescu început să practice luptele greco-romane în paralel cu boxul de la o vârstă fragedă. Primul club la care a fost legitimat a fost „Vulturii” din Lugoj, după care a ajuns la Ştiinţa Bucureşti, unde a fost antrenat de Petrică Ioaniţescu, apoi a trecut pe la Steagul Roşu Braşov, pentru a se stabili definitiv la Steaua Bucureşti.
Pârvulescu și-a făcut debutul în competițiile internaționale la doar 18 în Berlinul de Est, unde a reușit să urce pe cea de-a doua treaptă a podiumului.
Prima apariție la o Olimpiadă a fost un an mai târziu, în 1952, la Helsinki, unde a obținut locul nouă, după ce a înregistrat două înfrângeri.
Lugojeanul nu s-a lăsat dezamăgit de rezultatul obținut și a continuat ascensiunea către elita luptătorilor din lume.
La Campionatul Mondial de la Napoli, din 1953, Pârvulescu a terminat competiția pe locul patru, după ce a pierdut în fața campionul mondial Ahmet Bilek, din Turcia.
Același rezultat l-a obținut și la Olimpiada de la Melbourne din 1956, iar doi ani mai târziu reușea să se claseze pe locul șase la Campionatul Mondial de la Budapesta.
La cea de-a treia participare la Jocurile Olimpice, de la Roma, în 1960, și cu toate că nu mai era cotat cu şanse mari la medaliile puse în joc la categoria lui, 52 de kilograme, lugojeanul a reușit să-și domine adversarii din Statele Unite, Japonia şi Iugoslavia pe tot parcursul competiţiei, însă, după ce a încheiat un meci la egalitate, el urma să îl înfrunte pe vicecampionul din 1956, Ignazio Fabbra, reprezentantul ţării gazdă, o vedetă a categoriei.
Meciul cu italianul a fost echilibrat, însă tactica şi strategia inteligentă a lugojeanului i-au oferit un avantaj în faţa adversarului său, Pârvulescu reuşind să se impună cu 3-0.
Trecut peste acest obstacol, luptătorul nostru a continuat să domine competiţia asigurându-şi aurul olimpic, fiind primul luptător român care a devenit campion olimpic.
După succesul de la Roma, Pârvulescu a reuşit să urce pe treapta a doua a podiumului la Campionatul Mondial de la Yokohama.

Ajuns la vârsta de 31 de ani, lugojeanul nu a mai putut concura la nivelul adversarilor şi s-a mulţumit cu medalia de bronz, în urma reprezentantului gazdelor, japonezul Tsutomu Hanahara, şi a bulgarului Angel Kerezov.
A fost campion naţional între 1951 şi 1954 şi în intervalul 1961 – 1964.
După ce a fost învins de Gheorghe Berceanu, căruia i-a fost și mentor, în competițiile naționale, Dumitru Pârvulescu s-a retras „de pe saltea” și a ales calea antrenoratului activând ca tehnician pentru Steaua Bucureşti şi „Vulcan” Bucureşti.
În această perioadă Federația Română de Lupte i-a solicitat lugojeanului să acționeze ca selecţioner şi să caute tinere talente în ţară,
Printre luptătorii descoperiţi şi antrenaţi de Pârvulescu se numără campionul olimpic şi mondial Constantin Alexandru şi campionul olimpic din 1984 Vasile Andrei.
A fost de 10 ori campion al României, concurând pentru Ştiinţa Bucureşti, CCA (Steaua) şi Steagul Roşu Braşov.
În 1980, atunci când flacăra olimpică a traversat România în drumul ei spre Moscova, lugojeanul Dumitru Pârvulescu s-a numărat printre purtătorii ei.
Președintele României i-a acordat lui Dumitru Pârvulescu, în 2004, Ordinul Naţional ” Meritul Sportiv”, cea mai înaltă distincţie pe care o poate primi un civil.
Fostul luptător, numit Maestru emerit al sportului, a decedat pe data de 11 aprilie 2007, la Bucureşti.
Anual se organizează o competiţie care îi poartă numele.
Bun articolul. Nu cred ca stia cineva de el din Lugoj. Nea Mitica ii spuneau cunoscutii. In cei patru ani, dintre cele doua olimpiade, 1956-1960, a avut 16 meciuri internationale, din care 15 victorii si unul nul.
Autorului articolului ii recomand cartea „Printre stelele Stelei” de Octavian Vintila, daca e pasionat de subiect.