Lugojeanca Livia Pascu, pianista lăudată de marele Franz Liszt

Lugojul, oraş cu o solidă tradiţie culturală, deţine şi un incredibil record al destinelor tragice: mari talente, oameni cu un viitor artistic mai mult decât promiţător, aveau să moară răpuşi în floarea tinereţii.

Exemplele cele mai cunoscute sunt tenorul de faimă internaţională Traian Grozăvescu, împuşcat de soţia geloasă pe când avea doar 32 de ani, poetul dialectal Victor Vlad Delamarina, răpus de tuberculoză la doar 26 de ani şi nuvelistul Ioan Popovici Bănăţeanul, promotor al limbii literare bănăţene, care s-a stins din cauza unei boli de plămâni la doar 24 de ani!
Mergem prea departe dacă am spune că, pe lângă binecuvântarea unui număr important de personalităţi raportat la populaţia sa, Lugojul a suferit de un “blestem” al marilor talente care s-au stins în plină tinereţe? Se pare că nu, pentru că lista cuprinde şi alte nume, la fel de merituoase, chiar dacă nu la fel de celebre. Astăzi vom încerca să creionăm portretul pianistei lugojene Livia Pascu, secerată de destin la numai 26 de ani!

S-a afirmat la seratele muzicale lugojene

Profesorul Constantin Tufan Stan, un neobosit cercetător al arhivelor muzicale, aduce la lumină portretul pianistei Livia Pascu, a cărei moarte prematură întrista la anul 1880 întreg Banatul. La întrebarea “cine a fost Livia Pascu?” îl vom lăsa să răspundă, peste secole, pe marele muzician maghiar Franz Liszt, care o aprecia drept “cea mai distinsă pianistă clasică”. Născută la Lugoj în 1854, Livia Pascu şi-a făcut adevăratul debut artistic în lumea distinsă şi relaxată a seratelor muzicale organizate la reşedinţele familiile Rădulescu, Dobrin, Brediceanu şi Galliny. Accesul în acestă lume a protipendadei Lugojului i-a fost deschis de însuşi tatăl său, Filip Pascu, unul dintre şefii fiscului din fostul comitat Caraş-Severin. Om cultivat, el publica în “Familia” articole pe teme de cultură. Deşi era doar o copilă, Livia Pascu a cântat alături de Sofia Vlad Rădulescu, dovedind virtuozitate muzicală nu numai ca pianistă, ci şi în domeniul canto-ului.

“Ce, am ajuns să cântâm noi mocăniile din Dealul Viilor?”

Unul dintre meritele Liviei Pascu este acela de a căuta dincolo de muzica clasică, atât de gustată în fostul Imperiu şi nu numai, şi spre folclorul românesc. Este un merit demn de remacat pentru că, în a doua jumătate a anilor 1800, majoritatea intelectualilor români încă nu descoperiseră importanţa folclorului şi nu înţelegeau de ce acesta ar trebui scos “în faţă”. Profesorul Stan are un punct de vedere interesant asupra acestui subiect: „Chiar şi marele Vidu a întâmpinat probleme în legătură cu folclorul, care, atenţie – era un folclor urban, aşa cum şi celebra Ana Lugojana era o formă de folclor urbanizat. Aşadar, Vidu preia Reuniunea Română de Cântări şi Muzică de la austriacul Josef Czegka, fostul dirijor, care lucrase cu coriştii lugojeni doar piese clasice. Vidu propune câteva cântece aparţinând acestei forme interesante de folclor “urban” , ceea ce i-a revoltat pe unii corişti. Deşi în corul lui Vidu cântau germani, maghiari, evrei şi români, chiar cei din urmă au obiectat: “ce, am ajuns să cântâm noi mocăniile din Dealul Viilor?!”

Ei bine, două doamne cultivate, pianistele Livia Pascu şi Sofia Vlad, mama poetului dialectal Victor Vlad Delamarina, au înţeles importanţa şi potenţialul folclorului românesc din Banat şi l-au transpus pe note, salvând astfel balade, doine şi alte melodii populare care altfel s-ar fi pierdut.

La Reşiţa, în opereta “Javotte”, este remarcată de Liszt

Pentru Livia Pascu, contemporană cu Josef Czegka, Saleta “Casinei Române”, precum şi concertele organizate de Reuniunea Română de Cântări şi Muzică au fost locuri în care şi-a putut desfăşura talentul.  “Livia Pascu apare pe afişul spectacolului cu Javotte, operetă comică în trei acte de E. Jonas (în traducerea lui Virgiliu Thomici, membru al Reuniunii lugojene), pusă în scenă la Reşiţa, în octombrie 1875, de Reuniunea Română de Cântări şi Muzică din Lugoj. De remarcat că printre interpreţi figurau Coriolan Brediceanu, membru activ al Reuniunii, talentat actor şi autor de scenete, dar şi pasionat muzician, Alexandru Lupu, viitor general al armatei austriece, şi Maria Vancea, mătuşa lui Zeno Vancea”. Cu acest prilej, în cronica de spectacol, autorul îl citează pe Franz Liszt, care a apreciat în mod deosebit prestaţia muzicală a tinerei lugojene: „Domnişoara Livia Pascu se bucură încă acum de un renume frumos nu numai la publicul cel mare, ci şi la unul din areopagii muzicei, la abatele Liszt, drept cea mai distinsă pianistă clasică”.

Îşi doarme somnul de veci la cimitirul din Vârşeţ

Din păcate, aşa cum spuneam la început, destinul artistic al Liviei Pascu s-a frânt brusc, la numai 26 de ani. “Livia s-a căsătorit cu Ioan Becineagă, un avocat din Vârşeţ. Şi-a păstrat însă numele de fată, adăugând particula soţului: Livia Pascu Becineagă. Se pare că moartea ei de tânără a survenit după o naştere. Copilul s-a născut mort, iar mama a avut probleme şi a murit şi ea la scurt timp după aceea, la 8 octombrie 1860”, spune prof. dr. Constantin Stan Tufan.

Este înmormântată în cimitorul din Vârşeţ, oraş aflat acum pe teritoriul Banatului Sârbesc. Profesorul Stan a descoperit un anunţ mortuar publicat în ziarul „Luminătoriul”, sub semnătura prietenei Sofia Vlad-Rădulescu, în care se spunea: „Livia Pascu, ca jună, a excelat în ştiinţa şi arta muzicală pe forte-piano şi nu o dată, ci de nenumărate ori a secerat laure de virtuoză în arta ei, prin care a făcut onoare naţiunii române, a cărei fiică era”.

Din păcate, mai multe lucruri nu se ştiu despre Livia Pascu, ori stau ascunse prin arhive prăfuite, ce aşteaptă să fie puse în valoare de cercetători pasionaţi, precum profesorul Stan. Cu toate astea, locul Liviei Pascu printre personalităţile lugojene este binemeritat, ea înţelegând, cu mult înaintea timpului ei, ce bogăţie şi frumuseţe cuprinde folclorul bănăţean.