Ludovic Verteş, patriarhul farmaciştilor lugojeni

Acum patru ani, la Lugoj se încheia un capitol de istorie. Povestea extraordinară a celei mai vechi farmacii din municipiul Lugoj se închidea după aproape 230 de ani de existenţă neîntreruptă. Farmacia ”SilviFarm”, continuatoarea renumitei spiţerii ”La Vulturul Alb”, înfiinţată în 1789 în Lugojul German, şi-a închis porţile la jumătatea lunii noiembrie a anului 2014.

În anul 1992, după începerea privatizării post-decembriste, farmacia emblemă a Lugojului a fost preluată de către Vasile Iacobici, fost farmacist şef al Spitalului Municipal Lugoj.

După 22 de ani în care a condus ”SilviFarm”, Iacobici a fost nevoit să renunţe. Închiderea farmaciei a făcut ca şi mobila specială din lemn de cireş făcută la 1882 în vremea farmacistului Ludovic Verteş să dispară şi ea, fiind pusă la vânzare.

Episodul de astăzi al serialului nostru este dedicat, aşadar celei mai vechi farmacii lugojene, fondată la 1789, dar şi patriarhului acestei nobile îndeletiniciri, Ludovic Verteş.

Produs garantat: ”uleu” contra ”zuzăitului şi curgerii urechilor”

Un farmec aparte îl au re­cla­me­le la produsele celebrului farmacist lugojean Ludovic Verteş. Acestea au fost publicate în ”Calendarul Românului” apărut la Caransebeş în anii 1892, 1893, 1896, 1897, în almanahul Episcopiei Ca­ran­sebeşului din 1919 şi în numerele interbelice ale revistei ilustrate ”Banatul”. O parte din materiale au fost desco­pe­rite de cercetătoarea Patricia Manea în arhivele Academiei Române, iar o altă parte au fost notate de subsemnatul din arhiva regretatului inte­lec­tual lugojean, profesorul Emilian Iclozan.

Aflăm astfel că ”uleul de urechi” al lui Verteş vindecă repede şi sigur ”zuzăitul şi cur­gerea urechilor”, că ”pi­lu­lele de încuietură” (de con­stipaţie) pot fi folosite şi pentru ”neregularităţile” femeieşti sau că un anumit gel poate creşte barba şi mustaţa fru­moasă şi la copiii de 16 ani! Mijlocul contra ”urinărei” în pat era prezentat ca medicament ”probat”, cu efect repede şi sigur. Verteş punea la dis­po­ziţia onoratei clientele lugojene de la finele anilor 1800 alifii contra ”sgră­bun­ţe­lor” de piele îndărătnice, dar şi tea de plante (ceai) pentru combaterea influenţei (gripei) şi a tusei măgăreşti.

Limbricul care provoca… dezgust de muncă!

O reclamă de-a dreptul ha­ioasă este cea la nişte pilule folosite la combaterea limbricului cordelat.”Limbricul cordelat (panglica) dispare, cu cap cu tot, dacă folosim pilulele CuO ale lui Verteş. În folosinţă e un medicament sigur, simplu şi nestricăcios” – glăsuieşte reclama. Partea hilară apare atunci când vaj­ni­cul farmacist lugojean ex­plică pe înţelesul poporului care sunt semnele suferinţei: ”o cunoaştem pe aceasta în faptul că el, care să simte rău, are colică, sgârciuri (spăs­muiri) de stomac şi are simţuri neplăcute în continuu, ca şi când i s-ar urca ceva ca un nod până sus la gât, simte ac­cese de ameţire, sărac la sânge, desgust de muncă (!), a­runcă multă flegmă şi scui­pat, râgâie acreală, simte o mişcare în corp, nu mistuie şi să simte abătut etc. Ca sem­ne externe sunt: cearcăne vâ­năte la ochi, o albeaţă cu­ri­oasă în reţeaua ochilor, palizi la faţă şi slabi la cap. La comande a se aminti etatea bolnavului! O cutie de pilule CuO costă 14 coroane, franco”.

”Musteaţă” frumoasă, garantată şi copiilor de 16 ani

Cum cu limbricul cordelat nu era de glumă, medicametele prescrise de Verteş a­du­ceau şi bucurii gospodarilor.

”Gazda isteaţă care să ocupă cu prăsirea porcilor şi vrea să aibă un câştig îndoit, să folosească pravul (praful) de îngrăşarea vitelor Bucuria gazdei, care e scutit prin lege. A­cest prav îngraşe vitele şi sporeşte laptele, le face poftă de mâncare. Preţul acestui prav se întoarce de o sută de ori îndărăpt!”, spune reclama.

Ver­teş garanta o ”musteaţă” frumoasă până şi copiilor de 16 ani: ”Musteaţă şi barbă fru­­moasă poţi avea folosind mai sigur pomada de păr a doctorului Heffel. Şi copiii de 16 ani încă îşi pot creşte musteaţa şi barba frumoasă. O doză costă 10c. 80f., franco”.

Dacă vizitai farmacia lui Verteş din Lugoj, sigur scăpai de ”boalele” de stomac. ”boa­lele de stomac ca nemistuire, nepoftă de mîncare, râgâieli, greaţă, vomare, cârcei şi sgârciuri (spasme la stomac), precum şi alte slăbiciuni le sis­tează esenţa de stomac a lui Verteş. O sticlă mare costă 16 coroane franco”.

Alifie contra pecinginei şi leacuri pentru ”scrofuloşi”

Pecinginea, boală a pielii cau­zată de o ciupercă sau un vi­rus, nu era nici ea o pro­ble­mă: ”pecinginea, atât cea mân­cătoare umedă, precum şi cea uscată, sgrăbunţe de piele îndărătnice, fie cât de vechi, prin utilizarea acestei ex­celente alifii contra pecin­gi­nei se vindecă cât mai repe­de şi sigur. O dosă costă 10 coroane 80 fileri porto franco”. ”Scro­fu­lo­şii” (cei care a­veau ganglionii limfatici umflaţi) găseau şi ei alinare la farmacia lui Verteş folosind extractul de Sasparilla, ”mijloc excelent pentru cu­ră­ţi­rea sângelui în cazuri de si­filis, podagră, la guşă, la scrofule, la boale de piele învechite, în general la tot felul de boale provenite ce-şi au temeiul în sângele stricat”.

Ierburi contra ”resuflului greu”

Ierburile banatice erau baza ceaiurilor, care se găseau din belşug la farmacia lui Verteş: ”tusa, reguşala, durerile de piept şi de grumaz, troahnă, resuflu greu, influenţă, tusa mă­gărească, catarul, organis­mul respiraţiunei, se vion­de­că repede şi sigur prin sucul de ierburi banatice. Acest suc pregătit din ierburile cele mai vindecătoare şi aromatice ale alpilor (!) din Ungaria de mea­zăzi, este un mijloc excelent contra tuturor infla­ma­ţiunilor pielei băloase. Pentru gustul lui plăcut şi copiii îl iau foarte bucuroşi!”

Medicamente ”nestricăciose”, adică fără efecte adverse

Deşi reclamele la leacuruile lui Verteş par amuzante din perspectiva de azi, trebuie re­marcată ştiinţa farmaciştilor lu­gojeni de odinioară, care nu vindeau preparate gata comprimate, ci preparau singuri medicamentele şi dozau ingredientele după reţete proprii. Un alt lucru care ni s-a părut interesant, parcurgând vechile almanahuri de dinainte de 1900, este că reclama nu se făcea doar direct, prin lauda produsului, ci şi indirect, prin publicarea unor pagini întregi cu scrisori şi mesaje de mul­ţu­mire din par­tea pacienţilor odată lipsiţi de orice speranţă şi apoi vin­de­caţi miraculos. Re­clamă era socotită şi darea la tipar a comenzilor, unde se men­ţio­na numele celor care doreau ”urgent şi numaidecât” cu­tare sau cutare produs. Ca şi în ziua de azi, iscusiţii far­ma­cişti ai ”dinastiei” Verteş su­bliniau cu orice ocazie că me­dicamentul este ”ne­stri­că­cios”, adică nu are efecte se­cun­­dare.

Dealeri la Budapesta, Bucureşti şi… Caransebeş

De asemenea, se ţinea mult la ceea ce azi s-ar numi ”marcă înregistrată” sau trade mark: ”Spirtul veritabil de Scal­dele (Băile) Herculane se poate că­peta numai la Ludovic Ver­teş, Apoteca Vulturul Alb, Lu­goş nr. 361, Banat”. Cerce­tă­toarea Patricia Manea, doctorand al Facultăţii de Istorie a U­ni­ver­si­tă­ţii din Bucureşti, ne spune că ”imagini cu reclame la farmacia Verteş sunt multe.

În co­lecţia de la Academia Ro­mâ­nă, almanahul Călindarul Ro­mânului publică încă din 1892, în mod constant, reclame cu produsele famaciei, numită şi apotecă, înfiinţată la 1789. Interesant este că marca în­re­gis­trată apare din 1896, an în care şi-a cosntruit palatul de pe malul Timişului.

În anul 1926, revista ilustrată Banatul îi dedică un amplu articol, cu fotografie pe o pagină”. Farmacia lui Verteş se numea ”Vulturul alb”, spre deosebire de ”Vulturul negru” din Ti­mi­şoara, autointitulată pe timpul Imperiului ”cea mai veche farmacie din Ungaria de sud, întemeiată în anul 1735”.

Produsele originale ale farmaciei lui Ludovic Verteş erau distribuite în tot Imperiul Austro – Ungar, prin trei farma­cii de la Budapesta (Torok, Kochmeister şi Lang). În Ve­chiul Regat se trimiteau la Bu­cureşti, cu menţiunea că ”revinzătorilor se dă rabat bun”. Un alt punct de desfacere era apoteca lui Fuzsfas, care se afla în Banat, la Caransebeş.