Acum patru ani, la Lugoj se încheia un capitol de istorie. Povestea extraordinară a celei mai vechi farmacii din municipiul Lugoj se închidea după aproape 230 de ani de existenţă neîntreruptă. Farmacia ”SilviFarm”, continuatoarea renumitei spiţerii ”La Vulturul Alb”, înfiinţată în 1789 în Lugojul German, şi-a închis porţile la jumătatea lunii noiembrie a anului 2014.
În anul 1992, după începerea privatizării post-decembriste, farmacia emblemă a Lugojului a fost preluată de către Vasile Iacobici, fost farmacist şef al Spitalului Municipal Lugoj.
După 22 de ani în care a condus ”SilviFarm”, Iacobici a fost nevoit să renunţe. Închiderea farmaciei a făcut ca şi mobila specială din lemn de cireş făcută la 1882 în vremea farmacistului Ludovic Verteş să dispară şi ea, fiind pusă la vânzare.
Episodul de astăzi al serialului nostru este dedicat, aşadar celei mai vechi farmacii lugojene, fondată la 1789, dar şi patriarhului acestei nobile îndeletiniciri, Ludovic Verteş.
Produs garantat: ”uleu” contra ”zuzăitului şi curgerii urechilor”
Un farmec aparte îl au reclamele la produsele celebrului farmacist lugojean Ludovic Verteş. Acestea au fost publicate în ”Calendarul Românului” apărut la Caransebeş în anii 1892, 1893, 1896, 1897, în almanahul Episcopiei Caransebeşului din 1919 şi în numerele interbelice ale revistei ilustrate ”Banatul”. O parte din materiale au fost descoperite de cercetătoarea Patricia Manea în arhivele Academiei Române, iar o altă parte au fost notate de subsemnatul din arhiva regretatului intelectual lugojean, profesorul Emilian Iclozan.
Aflăm astfel că ”uleul de urechi” al lui Verteş vindecă repede şi sigur ”zuzăitul şi curgerea urechilor”, că ”pilulele de încuietură” (de constipaţie) pot fi folosite şi pentru ”neregularităţile” femeieşti sau că un anumit gel poate creşte barba şi mustaţa frumoasă şi la copiii de 16 ani! Mijlocul contra ”urinărei” în pat era prezentat ca medicament ”probat”, cu efect repede şi sigur. Verteş punea la dispoziţia onoratei clientele lugojene de la finele anilor 1800 alifii contra ”sgrăbunţelor” de piele îndărătnice, dar şi tea de plante (ceai) pentru combaterea influenţei (gripei) şi a tusei măgăreşti.
Limbricul care provoca… dezgust de muncă!
O reclamă de-a dreptul haioasă este cea la nişte pilule folosite la combaterea limbricului cordelat.”Limbricul cordelat (panglica) dispare, cu cap cu tot, dacă folosim pilulele CuO ale lui Verteş. În folosinţă e un medicament sigur, simplu şi nestricăcios” – glăsuieşte reclama. Partea hilară apare atunci când vajnicul farmacist lugojean explică pe înţelesul poporului care sunt semnele suferinţei: ”o cunoaştem pe aceasta în faptul că el, care să simte rău, are colică, sgârciuri (spăsmuiri) de stomac şi are simţuri neplăcute în continuu, ca şi când i s-ar urca ceva ca un nod până sus la gât, simte accese de ameţire, sărac la sânge, desgust de muncă (!), aruncă multă flegmă şi scuipat, râgâie acreală, simte o mişcare în corp, nu mistuie şi să simte abătut etc. Ca semne externe sunt: cearcăne vânăte la ochi, o albeaţă curioasă în reţeaua ochilor, palizi la faţă şi slabi la cap. La comande a se aminti etatea bolnavului! O cutie de pilule CuO costă 14 coroane, franco”.
”Musteaţă” frumoasă, garantată şi copiilor de 16 ani
Cum cu limbricul cordelat nu era de glumă, medicametele prescrise de Verteş aduceau şi bucurii gospodarilor.
”Gazda isteaţă care să ocupă cu prăsirea porcilor şi vrea să aibă un câştig îndoit, să folosească pravul (praful) de îngrăşarea vitelor Bucuria gazdei, care e scutit prin lege. Acest prav îngraşe vitele şi sporeşte laptele, le face poftă de mâncare. Preţul acestui prav se întoarce de o sută de ori îndărăpt!”, spune reclama.
Verteş garanta o ”musteaţă” frumoasă până şi copiilor de 16 ani: ”Musteaţă şi barbă frumoasă poţi avea folosind mai sigur pomada de păr a doctorului Heffel. Şi copiii de 16 ani încă îşi pot creşte musteaţa şi barba frumoasă. O doză costă 10c. 80f., franco”.
Dacă vizitai farmacia lui Verteş din Lugoj, sigur scăpai de ”boalele” de stomac. ”boalele de stomac ca nemistuire, nepoftă de mîncare, râgâieli, greaţă, vomare, cârcei şi sgârciuri (spasme la stomac), precum şi alte slăbiciuni le sistează esenţa de stomac a lui Verteş. O sticlă mare costă 16 coroane franco”.
Alifie contra pecinginei şi leacuri pentru ”scrofuloşi”
Pecinginea, boală a pielii cauzată de o ciupercă sau un virus, nu era nici ea o problemă: ”pecinginea, atât cea mâncătoare umedă, precum şi cea uscată, sgrăbunţe de piele îndărătnice, fie cât de vechi, prin utilizarea acestei excelente alifii contra pecinginei se vindecă cât mai repede şi sigur. O dosă costă 10 coroane 80 fileri porto franco”. ”Scrofuloşii” (cei care aveau ganglionii limfatici umflaţi) găseau şi ei alinare la farmacia lui Verteş folosind extractul de Sasparilla, ”mijloc excelent pentru curăţirea sângelui în cazuri de sifilis, podagră, la guşă, la scrofule, la boale de piele învechite, în general la tot felul de boale provenite ce-şi au temeiul în sângele stricat”.
Ierburi contra ”resuflului greu”
Ierburile banatice erau baza ceaiurilor, care se găseau din belşug la farmacia lui Verteş: ”tusa, reguşala, durerile de piept şi de grumaz, troahnă, resuflu greu, influenţă, tusa măgărească, catarul, organismul respiraţiunei, se viondecă repede şi sigur prin sucul de ierburi banatice. Acest suc pregătit din ierburile cele mai vindecătoare şi aromatice ale alpilor (!) din Ungaria de meazăzi, este un mijloc excelent contra tuturor inflamaţiunilor pielei băloase. Pentru gustul lui plăcut şi copiii îl iau foarte bucuroşi!”
Medicamente ”nestricăciose”, adică fără efecte adverse
Deşi reclamele la leacuruile lui Verteş par amuzante din perspectiva de azi, trebuie remarcată ştiinţa farmaciştilor lugojeni de odinioară, care nu vindeau preparate gata comprimate, ci preparau singuri medicamentele şi dozau ingredientele după reţete proprii. Un alt lucru care ni s-a părut interesant, parcurgând vechile almanahuri de dinainte de 1900, este că reclama nu se făcea doar direct, prin lauda produsului, ci şi indirect, prin publicarea unor pagini întregi cu scrisori şi mesaje de mulţumire din partea pacienţilor odată lipsiţi de orice speranţă şi apoi vindecaţi miraculos. Reclamă era socotită şi darea la tipar a comenzilor, unde se menţiona numele celor care doreau ”urgent şi numaidecât” cutare sau cutare produs. Ca şi în ziua de azi, iscusiţii farmacişti ai ”dinastiei” Verteş subliniau cu orice ocazie că medicamentul este ”nestricăcios”, adică nu are efecte secundare.
Dealeri la Budapesta, Bucureşti şi… Caransebeş
De asemenea, se ţinea mult la ceea ce azi s-ar numi ”marcă înregistrată” sau trade mark: ”Spirtul veritabil de Scaldele (Băile) Herculane se poate căpeta numai la Ludovic Verteş, Apoteca Vulturul Alb, Lugoş nr. 361, Banat”. Cercetătoarea Patricia Manea, doctorand al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti, ne spune că ”imagini cu reclame la farmacia Verteş sunt multe.
În colecţia de la Academia Română, almanahul Călindarul Românului publică încă din 1892, în mod constant, reclame cu produsele famaciei, numită şi apotecă, înfiinţată la 1789. Interesant este că marca înregistrată apare din 1896, an în care şi-a cosntruit palatul de pe malul Timişului.
În anul 1926, revista ilustrată Banatul îi dedică un amplu articol, cu fotografie pe o pagină”. Farmacia lui Verteş se numea ”Vulturul alb”, spre deosebire de ”Vulturul negru” din Timişoara, autointitulată pe timpul Imperiului ”cea mai veche farmacie din Ungaria de sud, întemeiată în anul 1735”.
Produsele originale ale farmaciei lui Ludovic Verteş erau distribuite în tot Imperiul Austro – Ungar, prin trei farmacii de la Budapesta (Torok, Kochmeister şi Lang). În Vechiul Regat se trimiteau la Bucureşti, cu menţiunea că ”revinzătorilor se dă rabat bun”. Un alt punct de desfacere era apoteca lui Fuzsfas, care se afla în Banat, la Caransebeş.