Reprezentanţii administraţiei locale lugojene au finalizat lucrările de construire a celor patru foişoare aprobate prin hotărâre de consiliu local. Acestea au fost ridicate în trei zone din Lugoj – două în cartierul Stadion Reprezentanţii administraţiei locale lugojene au finalizat lucrările de construire a celor patru foişoare aprobate prin hotărâre de consiliu local. Acestea au fost ridicate în trei zone din Lugoj – două în cartierul Stadion şi câte unul în Cotu Mic şi potcoava de la Unic.
”Lucrările au fost finalizate şi foişoarele arată foarte bine. Au formă octogonală, cu diagonala de 5,15 metri. Fiecare are şi câte patru mese la care sunt ataşate două scaune”, declara Sorin Borchescu, şeful Serviciului tehnic din cadrul Primăriei Lugoj. Toate au fost construite în locurile unde sunt şi mici părculeţe de joacă pentru copii, astfel că ele i-au încântat din start pe bunici şi părinţi. ”Sunt foarte frumoase şi utile. Poţi juca o carte, un remi… dar la adăpostul lor te poţi feri şi de razele soarelui”, declara un bătrân din Cotu Mic. Investiţia celor patru foişoare s-a ridicat la circa 50.000 lei.