Municipalitatea lugojeană va demara o acțiune de ajutorare a spitalului din orașul înfrățit Nisporeni, din Republica Moldova. Peste Prut urmează să fie trimis un transport cu mobilier și echipament medical.
“Așa cum noi am fost ajutați prin mai multe donații din orașele înfrățite din Germania sau Franța vrem acum la rândul nostru să-i ajutăm pe cei din Nisporeni pentru nevoile care le au la spital. Sperăm să putem face acest lucru în cel mult o lună de zile. Noi vom primi în perioada următoare din Germania, de la Jena, un transport cu mese chirurgicale, mese ginecologice, cărucioare de tratamente și mobilier și cu alte echipamente medicale. O parte din aceste donații le vom da celor din Nisporeni”, a explicat Francisc Boldea primarul Lugojului.
Proiecte importante sunt avute în vedere a fi puse pe tapet în săptămânile care urmează pentru modernizarea Spitalul dr. Teodor Andrei din Lugoj. Administrația lugojeană are în derulare un parteneriat cu orașul maghiar Hodmezovasarhely, din apropiere de Mako (oraș înfrățit), prin care se urmărește investirea a peste două milioane de euro în spitalele din cele două municipii.
Lugojul urmează să primească până într-un million de euro cu care se va reabilita o parte a pavilionului central al spitalului de pe Timiș, a cărui construcție a fost finalizată în 1911. Peste două săptămâni directorul general al unității spitalicești din Hodmezovasarhely va fi prezent la Lugoj pentru informări asupra lansării viitorului proiectului.
“Vom primi vizita lui Arpad Kallay, de la spitalul din Ungaria cu care noi avem un proiect european transfrontalier, comun, de peste două milioane de euro pentru modernizarea secției de chirurgie, urologie, ATI, ortopedie și pentru demararea unui program de prevenție de cancer de tub digestiv. Vom avea discuții asupra stadiului proiectului și a pașilor care vor fi făcuți în continuare. Acest nou proiect este foarte important pentru noi”, a precizat Francisc Boldea, primarul Lugojului.
În ultimii ani spitalul lugojean a beneficiat de finanțări importante cu care s-au modernizat unitatea de primiri urgențe sau maternitatea.
Municipalitatea și spitalul din Lugoj vor începe un nou parteneriat medical cu Clinica Universitară din Freiburg (Germania), bazele acestei relații urmând a fi puse în 26 septembrie în Germania, unde va fi prezentă o delegație a Lugojului din care vor face parte primarul Francisc Boldea și doctorul Erwin Floroni, managerul Spitalului dr. Teodor Andrei.