Politicienii lugojeni vor condiţii mai bune pentru locuitorii din Mondial Bocşei, majoritatea cu probleme sociale, dar… pe banii acestora. Pentru a scăpa de mizeria de pe şanţuri, oamenii vor să se racordeze la principalul canal colector, introdus pe strada care traversează cartierul.
Dotarea zonelor rezidenţiale şi a locuinţelor cu utilităţi este un lucru normal pentru mulţi dintre lugojeni. Există însă şi cartiere unde civilizaţia rămâne încă un vis, fie că ne referim la servicii de alimentare cu apă şi canalizare, gaz sau drumuri. Unul dintre aceste cartiere este situat pe strada Herendeştiului, fiind cunoscut lugojenilor ca Mondial Bocşei. Aici este zona unde se observă o mare discrepanţă cu restul oraşului.
Cartier uitat
Locuinţele muncitoreşti mici şi înghesuite, grupate pe patru rânduri pe o parte şi încă două pe cealaltă, ridicate de industriaşul antebelic bănăţean, Iacob Muschong, la sfârşitul secolului XIX – începutul secolului XX, au avut până nu demult ca unică facilitate a civilizaţiei moderne, alimentarea cu energie electrică.
Zona și cartierul au fost lăsate mereu în urma dezvoltării municipiului: drumul de acces distrus, fără alimentare cu apă a locuinţelor şi fără racordare la canalizare.
De-abia în ultimii ani au fost efectuate unele investiţii publice în reţelele de infrastructură, după ce Primăria a recuperat locuinţele de la noul proprietar al fabricii de cărămidă, printr-un schimb de terenuri, realizat în 2009, prin Hotărârea Consiliului Local, nr. 7, din august, dar contestat de unele voci publice.
“În urmă cu patru ani în cartierul Mondial – Bocşei, printr-o investiţie a Primăriei Lugoj, a fost realizată legătura la reţeaua municipală de apă, iar anul trecut s-au alocat fonduri din bugetul local şi s-a reuşit introducerea canalului colector pe drumul Herendeştiului, în lungime de peste 1 km”, a precizat inginerul Dan Florea, directorul tehnic al Meridian 22.
Nu au bani
Operatorul de apă – canal din Lugoj va demara o nouă fază în sectorul utilităţilor publice în zonă şi va începe lucrările de racordare, pentru prima dată de când au fost construite, a aproape 30 de locuinţe la reţeaua de canalizare a oraşului.
“În ultima perioadă am primit mai multe solicitări de efectuare a legăturilor la canalizare a locuinţelor din cartierul de pe strada Herendeştiului, inclusiv de la un lăcaş de cult, unde lucrarea a fost deja executată. Urmează să începem în acest an racordarea locuinţelor care au depus cereri. Cheltuielile vor fi suportate de solicitanţi”, a comunicat Meridian 22.
Chiar dacă în zonă au fost aduse utilităţile de bază, totuşi problema subdezvoltării cartierului Mondial Bocşei rămâne în continuare, mulţi dintre cei care locuiesc în acest sector neavând banii necesari pentru a-şi îmbunătăţi condiţiile locative sau să-şi cumpere camerele în care locuiesc.
În spaţiile aflate în proprietatea primăriei sunt amenajate 99 de locuinţe. Chiria percepută de autorităţi este cuprinsă între 15 şi 100 de lei, în funcţie de metri pătraţi alocaţi, media chiriei situându-se între 30 şi 40 de lei.






















![[VIDEO] La colindat după taxă de protecție, de Sfânta Maria! Sportiv prins în flagrant de către polițiștii lugojeni când primea 1.000 de euro](https://redesteptarea.ro/wp-content/uploads/2020/08/operatiune-spectaculoasa-flagrant-timis-tanar-saltat-mascati-674765-120x86.jpg)





