Administrația locală a anunțat că va trimite o echipă de intervenție în Micro I, după ce pe rețelele de socializare au fost postate imagini cu mai multe fire electrice neprotejate ale unui stâlp de iluminat nocturn, aflat chiar lângă locul de joacă din Micro I, intrarea din strada Olari.
“O să trimitem o echipă de intervenție cu electrician, pentru a pune firele în stare sigură. Mulțumim cetățenilor care au sesizat acest incident și vom interveni de fiecare dată la astfel de sesizări. Am mai avut astfel de situații și în zona parcului din Ștrand”, a explicat Bogdan Blidariu, viceprimarul Lugojului.
În municipiul nostru sunt peste 3000 de stâlpi, la mulți dintre aceștia cutiile de alimentare sunt deteriorate sau chiar distruse, existând permanent un pericol ca cineva să se electrocuteze.
Cu anii în urmă multe dintre cutiile de alimentare din metal au fost înlocuite cu altele din plastic, o soluție care s-a dovedit în timp nepotrivită.