Extinderea locurilor de parcare de la Piața Obor, de pe strada Oloșagului, pe o suprafață de 4.000 m.p. a intrat în ultima fază. Firma lugojeană care execută proiectul a finalizat lucrările la fundație și urmează să asfalteze.
Stațiile de asfalt sunt blocate temporar, în această perioadă, din cauza cantităților insuficiente a stocurilor de bitum, necesare pregătirii mixturii asfaltice.
“Sunt proiecte în derulare, pe raza municipiului, care sunt pregătite pentru asfaltare și care trebuie finalizate în perioada următoare. Sperăm să nu mai dureze mult până când vor fi asfaltate, totul depinde de cât de repede poate fi asigurată mixtura necesară”, a explicat Cristian Galescu, viceprimarul Lugojului.
Asfaltul este așteptat și în cartierul Micro IV, unde constructorul, o firmă din Timișoara, nu a putut respecta termenul anunțat, pentru 12 mai, după mai mult de jumătate de an de la debutul lucrărilor de reasfaltare a străzii Nera, pe întreaga lungime.
Tot Primăria Lugoj urmează să scoată la licitație două loturi care însumează opt străzi pentru modernizare, prin schimbarea covorului asfaltic. În prezent se lucrează la finalizarea procedurilor pentru înscrierea proiectelor pe sistemul electronic de achiziții publice.
“Se lucrează la demararea licitațiilor pentru două noi loturi de străzi, pentru asfaltare, partea de execuție. Din primul lot fac parte străzile Herendeștiului, Pandurilor și T. Brediceanu. În lotul al doilea sunt cuprinse Fundătura Dorobanți și străzile Spinanței – tronsonul II, Privighetorii, Rahovei – tronsoanele I și II, Griviței”, a precizat Cristian Galescu, viceprimarul Lugojului. Lucrările sunt prevăzute pentru partea a doua a anului.
În această perioadă ar trebui să se reasfalteze, conform promisiunilor și străzile din zona centrală, extinsă, a orașului delimitată de intersecția Unic, Piața J.C. Drăgan, Podul de Fier, Catedrala Ortodoxă de pe strada Ep. Dr. Ioan Bălan, Hotel Dacia, parcul George Enescu, Podul de Beton, Universitatea Europeană “Drăgan”.