Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ”Banat” al judeţului Timiş au organizat, miercuri, 10 iunie 2015, etapa interjudeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă, pentru elevi.
Derulată sub genericul ”Cu viaţa mea apăr viaţa”, întrecerea a avut trei probe, una teoretică, rezolvarea unui chestionar cu 15 de întrebări, pentru verificarea cunoştinţelor acumulate prin parcurgerea tematicii specifice, respectiv două practice: transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă, pe distanţa de 50m şi deplasarea cu masca pe figură, într-un raion cu obstacole, contaminat.
Concursul s-a desfăşurat distinct pe niveluri de învăţământ: ciclul gimnazial (clasele V-VIII) şi ciclul liceal (IX-XI). La ciclul liceal, locul I a fost ocupat de Liceul Teoretic ”Traian Vuia” din Făget, jud. Timiș, locul II de Liceul Tehnologic din orașul Sântana, jud. Arad iar locul III de către Liceul Teoretic ”Mihai Novac”, din Oravița, jud. Caraș Severin.