Organizația PNL Lugoj, prin vocea președintelui Claudiu Buciu, cere demisia primarului Francisc Boldea pentru felul în care a gestionat derularea investiției la stația de epurare a orașului.
”După ce s-au cheltuit toți banii aferenți acestei investiții, aproape 6 milioane de euro, nimic nu funcționează la stația de epurare, nici măcar treapta mecanică. Acest mod de a lucra cu banii publici este nu numai neproductiv, ci blochează toate investițiile mari și crează datorii către băncile de la care s-au luat împrumuturi”, a spus Buciu într-o conferință de presă susținută luni, 6 noiembrie, la sediul partidului.
”Suntem în această situație din 2012, de când a fost recepționată stația de epurare. Prima oară a fost recepționată cu obiecțiuni, consemnate în anexa nr. 2 la documentul de recepție, iar a doua oară, în mod fals, s-a constatat stingerea tuturor obiecțiunilor, adică Primăria municipiului Lugoj a recunoscut că toate lucrările sunt în regulă. Toate lucrările sunt plătite acolo, deci s-a plătit integral, dar stația nu funcționează. În schimb, plătim amenzi de 1.200.000 RON pe an, deci peste un miliard de lei vechi, toată finanțarea primită de la Agenția de Mediu, de 2 milioane euro, urmează a fi retrasă și să pierdem creditele de la bănci, pe care le-am luat”, a punctat Claudiu Buciu, președintele liberalilor lugojeni.
El a prezentat presei procesul de predare-primire încheiat în 2013 între Primăria municipiului Lugoj și Meridian 22 cu ocazia predării obiectivului de investiții ”Modernizrea stației de epurare Lugoj (Jabăr) – execuție”. În acest document se certifică stingerea anexei 2, cea cu obiecțiunile la executarea investiției: ”anexăm procesul verbal la terminarea lucrărilor nr. 4557 / 25.01.2013 cu anexa 2, respectiv procesul verbal de stingere a anexei 2 nr. 38.778/15.06.2013”.
Acolo este trecută și valoarea inițială a obiectivului, de 20.196.825,16 lei.
”Până în iunie 2012, s-a plătit 98% din valoarea lucrărilor. Solicităm primarului, în următoarea ședință de consiliu, o dare de seamă cu toate recepțiile, rapoartele diriginților de șantier, ce plăți s-au făcut și către cine”, a declarat Claudiu Buciu.
El a lansat o invitație tuturor factorilor implicați: ”Invit mâine la ora 13 pe primarul municipiului Lugoj, dacă vrea să deblocheze situația, să mergem la fața locului, să lăsăm politica la o parte și să găsim o soluție, toți cei implicați în acea lucrare – primar, consilieri, membri ai consiliului de administrație de la Meridian și alții. Există soluții, noi am discutat cu specialiști, dar trebuie să existe un moment zero. Boldea trebuie să admită că banii lugojenilor s-au cheltuit aiurea. Iar asta nu are sfârșit, pentru că vom fi amendați lună de lună”.
Soluțiile amintite de Buciu sunt două: cheltuirea a încă 3-4 milioane lei pentru lucrări suplimentare (în condițiile în care o bună parte din aparatură a ieșit din garanție) sau dărâmarea întregii stații și construirea uneia noi.
Liderul liberalilor lugojeni spune că au fost sesizate Curtea de Conturi, Agenția Fondului de Mediu și Inspectoratul de Stat în Construcții.
Cine e domnul din dreapta domnului cu ochelari , de e asa speriat ?