Un proiect al Școlii Gimnaziale din Boldur a fost selectat pentru finanțare prin programul Fondul Ştiinţescu Timişoara.
Este vorba despre ”Laboratorul micului savant boldurean”, prin intermediul căruia elevii vor participa la experimente interesante și distractive pe teme diverse, precum Energii alternative, Baloane buclucașe, Reciclăm și natura o salvăm!, Vulcanul chimic, dar și Jocuri de culori în soluții, Compunerea luminii sau Iluzii optice. Vor avea loc și expoziții de obiecte realizate din materiale reciclabile.
”În livada școlii vom înființa un laborator de experimente STEM, amenajat în interiorul unui cort mare de exterior, dotat corespunzător. Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, parteneriat realizat cu sprijinul domnului profesor Marin Popescu, director al Departamentului pentru Relația cu Mediul Preuniversitar, iar voluntari ai Facultăților de Fizica și Chimie-Biologie-Geografie vor participa la realizarea experimentelor alături de elevi. Educația STEM – Science, Technology, Engineering and Mathematics, un concept relativ nou în România, ajută copiii să înțeleagă conceptele abstracte prin experimentare și joacă”, explică prof. Flavia Cut Lupulescu, directorul Școlii Gimnaziale Boldur.
Spre deosebire de lecțiile clasice din sistemul tradițional de învățământ, unde profesorul predă și copilul ascultă, STEM este o metodă activă, aplicată, constructivistă, de a ”învăța prin a face”. Este vorba despre faptul că băieții și fetele vor lucra în sala de clasă sau acasă alături de părinți asemănător unui om de știință sau a unui inginer: observând, adresând întrebări, formulând idei, ipoteze, experimentând și punând în practică ceea ce descoperă, formulând și transmițând concluziile.
Programul Ştiinţescu Timişoara este implementat de Fundația Comunitară Timişoara, finanţat la nivel local de Hamilton Central Europe şi HELLA, la nivel naţional de Romanian-American Foundation şi Fundaţia Bosch România şi este susţinut de Federaţia Fundaţiile Comunitare din România – FFCR.